Cum să ne ferim buzunarele pe timp de criză financiară?

De mai bine de un an economia și piața financiară mondială este zguduită de cea mai mare recesiune de după cel de-al doilea Război Mondial. Deși o mare parte dintre români minimalizează efectele pe care le va avea în continuare acest eveniment asupra propriei vieți și consideră că ceea ce a fost mai greu a trecut, lucrurile nu sunt deloc simple. În aceste condiții, întrebările cele mai firești pe care și le pune orice om preocupat de propriul buzunar este cum să am grijă de banii pe care îi am, iar dacă am un credit ce să fac cu el?
Specialiștii au câteva sfaturi atât pentru cei care mai dețin bani în bănci sau i-au investit pe piața de capital, cât și pentru cei care au un împrumut în derulare sau pe cale de a fi contractat. Pentru cei care dețin economii principalul îndemn este acela de a nu ține toate „ouăle” în același „coș”. Adică nu plasați toți banii într-o singură monedă și doar la o bancă. Așa că puteți opta pentru plasarea lichidităților în felul următor: jumătate în valută, jumătate în lei. De preferat este să apelați la bănci mari, cu rețea bine dezvoltată.
Există cel puțin două argumente în acest sens. În primul rând, dacă aveți un depozit la vedere substanțial pe care vreți să-l lichidați imediat din cauza crizei de lichidități, o bancă fără o putere financiară solidă v-ar putea amâna tranzacția cu câteva zile, timp în care problema dumneavoastră va deveni tot mai apăsătoare. De asemenea, țineți cont că alegând o bancă ce are o rețea dezvoltată aveți acces la banii dumneavoastră în orice oraș al țării la orice oră din zi sau din noapte. În cazul celor care și-au asumat riscurile bursei, sfatul specialiștilor pentru investitorii de pe piața de capital este acela de a uita de banii de acolo, cel puțin pe perioada scăderilor, întrucât, dacă îi scot, nu fac decât să piardă. Cu alte cuvinte, cea mai inteligentă mișcare pentru retragerea banilor de pe piața de capital este perioada în care bursa este pe creștere.
Credit doar în moneda salariului
Dar ce ne facem cu creditele aflate în derulare, mai ales că pe la colțuri se anunță reduceri de dobânzi, iar perspectivele cursului valutar nu sunt destul de clare? În România, cel mai mare pericol îi pândește în continuare pe cei care au credite imobiliare sau de valori mari în euro, pentru că devalorizarea leului este similară cu creșterea ratei bancare, în timp ce scăderea cursului leu/euro, fenomen la care asităm de câteva săptămâni, ieftinește factura împrumuturilor în monedă unică. Deocamdată, cursul le este extrem de avantajos celor care s-au împrumutat în euro sau au încheiat contracte de leasing în moneda europeană, însă toată lumea se așteaptă și la o schimbare de trend. În aceste condiții, în opinia multor specialiști, cei care au acum credite în valută, e preferabil să le păstreze și să nu le schimbe cu unele în lei, temându-se de o creștere accelarată a cursului.
Unul dintre motive este și acela că dobânzile la creditele în lei sunt substanțial mai mari decât la cele în euro, ceea ce înseamnă o rată mai mare, iar costurile cu refinanțarea în lei a creditului ar putea fi mai mari decât o depreciere temporară a leului chiar și cu 10%. Cei care însă nu au semnat încă un contract de credit, dar iau în calcul luarea unei asemenea decizii, le este indicat să aleagă ca monedă de împrumut leul, mai ales dacă sunt plătiți în această monedă. Astfel, ei vor fi puși la adăpost în perioadele în care cursul va suferi modificări, în sensul deprecierii menedei naționale.
Doar reclama are dobândă fixă
În același timp, mulți clienți ai băncilor se întreabă dacă nu cumva o dobândă fixă ar fi mai potrivită pentru un credit, astfel încât să fie protejați de fluctuațiile de dobândă. Răspunsul clasic ar fi da, însă după cum se știe, majoritatea băncilor preferă să practice dobânzi fixe doar perioade scurte de timp, cel mult un an, tocmai din cauza schimbării condițiilor de pe piețele interne și internaționale. Asta pentru că o bancă, fie ea românească sau europeană, depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă cu indicii de referință internaționali.
Din această cauză, chiar dacă băncile se laudă în toate reclamele cu dobânzi fixe, în final tot le vor modifica, având grijă să introducă în contracte clauze în acest sens, întrucât, ele, la rândul lor, își fixează dobânda în funcție de indicele Robor, o dobândă medie a pieței bancare publicată de Banca Națională, sau de Euribor, dobânda de referință pentru euro, la care fiecare bancă își adaugă marja sa de dobândă. Astfel că, atunci când indicii interni sau externi cresc sau scad, banca va modifica în consecință dobânda. Aceasta poate să fie schimbată chiar dacă indicii nu se modifică, prin micșorarea sau majorarea marjei fixe aplicată de bancă, în funcție de propria politică: dacă vrea să atragă mai mulți clienți, va scădea marja, dacă vrea un profit mai mare, o va majora. De aceea, atunci când alegem un credit pe termen lung, e bine să ne informăm care este marja de dobândă aplicată de bancă, pe lângă indicele de referință, ca nu cumva după contractarea creditului banca să ne majoreze substanțial rata. De altfel, marja fixă practicată de bănci este acum destul de substanțială, astfel încât unele bănci își permit să o mai reducă, chiar dacă dobânda de referință este în urcare, din cauza creșterii inflației și a majorării dobânzilor de referință a BNR și a Băncii Centrale Europene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



