Din acest an, șoferii vor plăti roviniete electronice

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, inițiat de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, din acest an, mai precis de la 1 august 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, cunoscutul tarif de utilizare al drumurilor urmând a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic.
Principalul obiectiv urmărit prin introducerea acestui sistem este „creșterea colectării veniturilor, prin gestiunea coordonată a rețelei, având în vedere faptul că în prezent acest tarif nu este încasat într-o proporție corespunzătoare’’, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Introducerea acestui sistem și a conceptului de rovinietă electronică va permite, potrivit aceleiași surse, „eliminarea, în final, a autocolantului matcă – cupon. Utilizatorul va primi numai documentul de plată din partea distribuitorilor, în cazul în care dorește achitarea tarifului la aceștia, sau o confirmare care atestă tranzacția, în cazul în care plata se efectuează prin internet; achitarea prin mijloace electronice a tarifului de utilizare; crearea bazei de date cu vehiculele pentru care a fost achitat și este valabil tariful de utilizare; simplificarea procedurii de control prin utilizarea de sisteme de monitorizare a rețelei de drumuri naționale din România, în regim permanent’’.
Acest sistem va face posibilă controlarea în mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automată vizuală a numerelor de înmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de înmatriculare), înregistrată la momentul tranzitării, poziția geografică de unde s-a făcut înregistrarea, precum și controlarea în teren. În aceste condiții, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va putea urmări eșantioane de trafic și transmite către personalul care face verificări, ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat. Mai mult, în cazul controalelor în teren, nu vor mai fi oprite și controlate toate vehiculele în scopul verificării achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, ci doar acelea în cazul cărora există suspiciunea că deținătorii nu au achitat acest tarif.
În prezent, la achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România utilizatorilor li se eliberează un autocolant, rovinieta matcă-cupon, pe care aceștia au obligația de a-l aplica pe parbrizul vehiculului. Din păcate, la nivel național nu există o bază de date actualizată on-line astfel încât, la controlul efectuat în trafic de personalul specializat, acesta nu are certitudinea că rovinieta aflată la bordul vehiculului este conformă, problema principală fiind aceea că mulți utilizatori nu o achită. Șoferii care nu vor plăti rovinieta electronică, vor fi amendați cu sume cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Astfel, cuantumul amenzii contravenționale pentru autoturisme va fi cuprins între 250 și 500 de lei, pentru vehicule cu masa maximă de 3,5 tone – între 750 și 1.200 de lei, iar pentru camioanele cu masa de minim 12 tone și patru axe – până la 4.500 de lei. Pe de altă parte, șoferii care vor circula fără documentele care atestă plata rovinietei vor trebui să achite CNADNR despăgubiri în funcție de tipul vehiculului, respectiv între 28 și 1.210 euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




