Economic

STATISTICÃ. În primele 11 luni ale anului 2009, Datoria externă pe termen mediu și lung a crescut cu 23,2%

  • article_246022_1.jpg
 

În primele 11 luni ale anului precedent, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 4.681 milioane euro, în scădere cu 69,4% în raport cu aceeași perioadă din anul 2008, potrivit site-ului oficial al Băncii Naționale a României (BNR), care cietază un raport al instituției centrale. Influența determinantă asupra reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanței comerciale, care a însumat 5.973 milioane euro, în scădere cu 66,5% față de perioada ianuarie-noiembrie 2008. Deficitul contului curent în perioada ianuarie-noiembrie 2009 a fost finanțat în proporție de 81,7% prin investiții directe ale nerezidenților în România, care au înregistrat 3.826 milioane euro (comparativ cu 8.642 milioane euro în perioada ianuarie-noiembrie 2008), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 2.053 milioane euro (comparativ cu 4.660 milioane euro), iar creditele intra-grup1 1.773 milioane euro (comparativ cu 3.982 milioane euro). De asemenea, documentul BNR mai relevă faptul că datoria externă pe termen mediu și lung a înregistrat la 30 noiembrie 2009 nivelul de 63.366 milioane euro (80,7% din total datorie externă), în creștere cu 23,2 % față de 31 decembrie 2008. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2009 nivelul de 15.138 milioane euro (19,3% din total datorie externă), în scădere cu 26,5 la sută față de 31 decembrie 2008. BNR mai amintește că rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung a fost de 30,6% în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2009, comparativ cu 30,7% în anul 2008. Același raport mai evidențiază că gradul de acoperire a fost de 8,8 luni de importuri de bunuri și servicii la 30 noiembrie 2009, față de 5,6 luni la 31 decembrie 2008.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google