Mai puține animale în fermele țăranilor brașoveni

Criza economico-financiară a avut un rol decisiv și asupra zootehniei brașovene în anul care s-a încheiat. Conform Direcției Județene de Statistică Brașov, efectivele de animale au scăzut semnificativ în luna noiembrie 2009, față de aceeași perioadă a anului 2008.
Numărul de bovine existente în gospodăriile țăranilor, la sfârșitul lunii noiembrie 2009, a fost de 50.735, în scădere cu 1.704 bucăți, față de 52.439, în 2008. Scăderi importante s-au înregistrat și la porcine, ovine, caprine, și păsări. Astfel, în luna analizată, numărul de porcine a fost de numai 135.036, în scădere cu 8.067, față de 2008. Numărul de ovine și caprine a cunoscut și el o scădere cu 18.655 de bucăți. Dacă în 2008, în județul nostru erau înregistrate 305.367 ovine și caprine, în 2009, numărul acestora a ajuns la numai 286.712. În ceea ce privește efectivul de păsări, în 2009, numărul acestora a fost mai mare decât cel din 2008, cu 301.000 bucăți, ajungând la 3.043.000, față de 2.742.000, în anul anterior.
Recesiunea economico-financiară a afectat deopotrivă atât sectorul zootehnic de stat, cât și pe cel privat. În societățile comerciale cu capital de stat existau, la sfârșitul lunii noiembrie 2009, 847 de bovine, în scădere cu 76 de bucăți, față de 2008, 119 ovine și caprine, față de 122, în 2008, și 51.000 de păsări, față de 48.000, în anul precedent. Potrivit DJS Brașov, în unitățile sectorului de stat, în luna analizată, numărul de bovine a scăzut cu 8,3%, față de 30 noiembrie 2008, iar cel de ovine și caprine a scăzut cu 2,5%, față de 2008. Singurul domeniu care a înregistrat o creștere a fost cel al păsărilor +6,3%, față de anul precedent. Scăderi pe linie s-au înregistrat și în unitățile sectorului privat. Așadar, numărul de bovine a scăzut cu 3,2%, față de 30 noiembrie 2008, cel de ovine și caprine a scăzut cu 6,1%, iar cel de porcine cu 5,6%, față de aceeași perioadă a anului 2008. La fel ca și în cazul sectorului de stat, și în cel privat, numărul de păsări a fost în creștere +11,1%, față de 30 noiembrie 2008.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



