Vom rata și ocazia asta? (II)

Scriam ieri despre lipsa bazelor sportive autohtone în care să se poată practica sporturi de iarnă  la nivel de performanță și unde sportivii să se poată pregăti corespunzător. Asta, în pofida faptului că la unele discipline avem o anume tradiție. Biatlonista Eva Tofalvi chiar spunea recent că reprezentanții României la aceste sporturi sunt priviți cu simpatie de ceilalți concurenți și antrenori, fiindcă aceștia știu cu ce greutăți se confruntă în pregătire și, uneori, în dotarea cu echipament. Asta, lăsând la o parte faptul că marea majoritate a sportivilor și antrenorilor muncesc pe bani puțini, chiar foarte puțini. Nu vreau să fac vreo comparație, fiindcă sportul, în genere, înseamnă multă trudă și multe renunțări, dar gândiți-vă ce diferență este între un biatlonist, fondist sau patinator, aflat, să spunem, între primii 20-30 în lume și un fotbalist, club-man cu ifose, jucând într-o echipă de divizia A, care nici măcar nu figurează în vreo statistică internațională, nici măcar în primii 5.000. Primul câștigă – de la clubul unde este legitimat – de câteva zeci sau sute de ori mai puțin decât fotbalistul și se poate socoti norocos când reușește să fie angajat de pildă în Poliție sau în Armată, dacă ține de un club departamental. Tânărul brașovean care a devenit campion mondial under 23 la schi fond, spunea că mama sa este încă principalul său sponsor: „La toate concursurile din România am primit doar trofee și diplome. Nici un ban. Și nici de la club nu câștig prea mult, doar o indemnizație de 700 de lei. Dacă nu era mama și antrenorul…”. Iar sporturile de iarnă înseamnă muncă de Sisif, ani la rând, până ce sportivul se poate bucura de o performanță notabilă. Și nici atunci când o obține nu prea e băgat în seamă măcar de presa sportivă, care e realmente obsedată de agramatismele cutărui șef de club de fotbal, de automobilul de fițe cumpărat de fotbalistul Cutărescu, de isprăvile bahice ale lui Icsulescu sau de amorurile pasagere ale lui Cutăreanu, din piciorul căruia mingea sare ca din colțul mesei… 
Așa stând lucrurile, adică fără bani și fără baze de pregătire, performanțele obținute la sporturile de iarnă par de domeniul fantasticului: Reka Ferencz – campioană mondială la biatlon, Paul Pepene – campion mondial la schi fond,  Petrică Hagiu – vicecampion mondial la schi fond. Asta doar în ultimele zile, la Campionatul mondial de juniori… Reprezentativa României a câștigat de două ori la rând Turneul celor patru trambuline la copii… da, niște prichindei de 8-9-10 ani! Eva Tofalvi, Dana Plotogea, Mihaela Purdea, Zoltan Kelemen sunt nume deja cunoscute în lumea sporturilor de iarnă. Sezonul acesta – deși e abia pe la jumătate, deși nici n-a început Olimpiada – este cel mai bun de foarte mulți ani. Și ce-i mai îmbucurător, cele mai mari perfomanțe au fost obținute de sportivi aflați la începutul carierei internaționale, așadar care au timp să evolueze, dacă li se oferă condiții.

(continuare în numărul de mâine)