Economic

Avans de 11,9 milioane de euro pentru fermieri

APIA a autorizat efectuarea plăților pentru 75.500 de agricultori care au îndeplinit condițiile UE

  • logomytex.png
 

Vești bune în prag de primăvară pentru fermierii care au depus anul trecut cereri pentru obținerea fondurilor acordate pentru suprafețele agricole deținte sau lucrate în arendă. Potrivit oficialilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Brașov, APIA a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentând diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum și sprijinul aferent Plăților Naționale Directe Complementare (PNDC). Astfel, din suma totală autorizată, 4,3 milioane euro reprezintă diferența față de avansul din SAPS acordat începând cu data de 16 octombrie 2009. De acest sprijin financiar vor beneficia 75.500 fermieri care au îndeplinit condițiile impuse de regulamentele europene și pentru care, în urma controalelor, nu   s-au constatat discrepanțe față de datele declarate în cereri. Totodată, suma de 7,6 milioane euro reprezintă contribuția de la buget și fonduri din bugetul Fondului European de Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru plata PNDC în cadrul măsurilor sau schemelor de sprijijn pe suprafață. Reamintim că peste 778.000 de fermieri au beneficiat de avansul din SAPS, valoarea plăților fiind de 309 milioane euro.
Conform regulamentelor europene, plata pe suprafață se poate acorda începând cu data de 1 decembrie, însă pentru anul 2009, conform Regulamentului CE nr. 691/2009, plata s-a efectuat începând cu 16 octombrie. Plățile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2009, BCE a stabilit un curs de 4,2180.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google