La chilipir

Prin anii ’80, când pe piață nu se mai găseau aproape de nici unele, coada devenise o adevărată instituție în România. Se stătea la coadă cu orele, se stătea chiar cu zilele, în schimburi asigurate de rude și cunoscuți, în special pentru mâncare. După introducerea cartelelor de alimente, în București -unde oamenii își puteau cumpăra, dacă găseau, o anumită cantitate de produse alimentare fără cartelă – cei din „provincie” (așa ne numesc, după cum știți, cei din Capitală, chiar dacă în proporție covârșitoare provin și ei tot din „provincie”…) dădeau năvală în orașul numit pe vremuri „Micul Paris” pentru a forma cozi interminabile la pâine, la gheare și gâturi de pui, la „adidași” de porc ș.a.m.d.
După 1990, încet-încet, cozile din magazine s-au micșorat, pentru a deveni sporadice. S-au mărit, în schimb, cele de la instituțiile unde cetățeanul are de plătit  taxe, impozite, de achitat facturi la serviciile de utilitate publică… Acolo unde mai și trebuie să se gheboșeze, umil, la ghișee, fiindcă așa au fost concepute, încă de pe vremea Împușcatului, să-i transmită omului ideea că el e un nimic, iar funcționarul de dincolo de geam este un soi de Dumnezeu, în fața căruia trebuie să se plece.
De curând, însă, a reapărut îmbulzeala la magazine. Ați văzut, cred, ce s-a întâmplat într-un oraș din Moldova, la deschiderea unui supermarket, când lumea s-a călcat literalmente în picioare, s-a cățărat pe rafturi și a dărâmat stive de mărfuri, pentru „chipipirul” de-a cumpăra la preț redus niște bormașini uzate moral, oricum mult mai scumpe în România decât în alte țări. La inaugurarea unui mall din București a fost ca la Revoluție: vreo 80.000 de inși (da, ați citit bine), care au pornit un iureș ce n-a putut fi potolit nici cu polițiștii și jandarmii! Pentru ce? Pentru niște „reduceri” și „promoții” la obiecte scumpe și așa, de care cei ce se înghesuiau nu aveau neapărată nevoie. Puteau trăi și fără ele. Nemaivorbind de faptul că foarte mulți plecaseă la mall ca la muzeu, să privească „exponatele”, nu să cumpere.
Ieri, am avut și la Brașov o asemenea întâmplare. Tot la un supermarket și tot la o ofertă promoțională. Atât de porniți au fost unii semeni de-ai noștri după ceea ce li s-a părut a fi un chilipir încât n-au mai ținut seama nici de anunțul că deschiderea magazinului s-a amânat. Au preferat să se dea în stambă.
Am auzit explicația că sărăcia îi determină să se comporte astfel. Nu cred. Sau nu pe de-a-ntregul. Sărăcia își are și ea demnitatea ei.