Economic

Motorină mai ieftină pentru agricultori

  • logomytex.png
 

„Avem o propunere foarte importantă, care sper că va fi promovată în ședința de Guvern de miercuri. Este vorba de reducerea accizei la motorină, de la nivelul actual de 293 de euro pe mia de litri de motorină la nivelul minim de 21 de euro pe mia de litri de motorină”, a declarat recent într-o conferință de presă ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru, citat de o agenție de presă.
Potrivit acestuia, ministerul mai dispune acum de circa 121 de milioane de euro cu care dorește să acopere această diferență de acciză. „Am avut 1,8 miliarde de euro datorii pe anul trecut. Obiectivul meu a fost să achit aceste datorii până la sfârșitul trimestrului I. Am achitat 1,21 miliarde până la sfârșitul lui martie. Și am mai achitat o tranșă la începutul lunii aprilie, astfel încât acum mai avem în jur de 300 de milioane de euro de achitat. Mai avem în buget o sumă de 121 de milioane de euro cu care vom începe să plătim diferența de accize la motorină. Pentru celelalte scheme pe care le pregătim sperăm într-o rectificare bugetară”, a mai spus Dumitru.

Costuri mari pentru cultivare
Pentru înființarea unei culturi, întreținerea și recoltarea sa costurile sunt destul de mari, iar proprietarul de teren arabil sau, după caz, arendașul, nu știe dacă la final își va recupera investiția. De exemplu, conform calculelor unui agronom din județ, pentru înființarea, întreținerea și recoltarea cartofilor investiția necesară depășește 4.500 de lei pe hectar. „În acești bani intră două discuiri a câte 150 lei/ha, plantatul-300 lei/ha, îngrășământul-300 de kg/ha, în condițiile în care un sac de 50 de kg costa 85 lei și sămânța care este cea mai scumpă. Pentru o plantare optimă este nevoie de 3.500 de kg de sămânță, iar dacă prețul acesteia este de 1 leu/kg, fermierul cheltuiește numai cu sămânța 3.500 lei/ha. Se mai adaugă costul recoltării”, ne-a declarat sursa noastră. La toate acestea se adaugă tratamentele cu complexe chimice, prețurile lor majorând considerabil valoarea investiției, uneori chiar și până la 10.000 lei/ha. Pe locul doi în topul investițiilor se află cultura sfeclei de zahăr, pentru cultivarea unui hectar fermierul având nevoie în medie de 4.500-5.000 de lei. În cazul cultivării unui hectar de orzoaică cheltuiala scade semnificativ pentru sămânța este mult mai ieftină (300 lei/ha), iar per total, investiția se ridică la 1.100 lei, la fel ca și în cazul porumbului.     (A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google