Teme „fierbinți”

Unele emisiuni ale posturilor românești de televiziune  sunt adevărate tocătoare de nervi pentru cei care au răbdarea sau interesul profesional să le urmărească. Mă refer la cele mai multe dintre emisiunile de știri și la cele în care unul-doi moderatori și câțiva invitați dezbat diverse chestii. De la politică la accidente, de la soarta bugetarilor la silicoanele cine știe cărei „vedete” de mucava, de la medicamente la amantlâcuri, de la păruieli și porcăieli între „staruri” la vorbe de duh rostite de te miri cine, nimic nu scapă neluat la puricat! Și nu o dată-de două ori, ci de zeci de ori! O zi, două, trei, o săptămână… nu se sfârșește niciodată! Macină mereu!
Câteodată îi invidiez pe cei ce fac asemenea emisiuni epuizante. Foarte tari nervi îți trebuie să reziști la un astfel de maraton. Altădată, îmi spun că moderatorilor și invitaților în studiouri chiar le place bălăcăreala le care o livrează onor telespectatorilor. Le plac și subiectele, le place și zgomotul, scandalul. Nu suferă, ci se bucură.
Politicienii, cel puțin, sunt morți după „sticlă”. Apar cu înverșunare la emisiuni, fie și așa-zise de „divertisment”. Toate doldora de teme „fierbinți”. Nu le pasă nici lângă cine stau, nici de chestiile pe care sunt puși să le facă. Am văzut, de pildă, inși care se pretind respectabili, dar care n-au avut absolut nici o apăsare să intre îmbrăcați într-o cada („jacuzzi”, deh…), fiindcă așa le ceruse gazda emisiunii… cică, așa era „formatul”. Am văzut ditamai politicienii, altfel pozând în oameni serioși, întrecându-se cu niște blonde, care îi mai și luau peste picior, așa, ca în cartier. Iar oamenii înghițeau, ce să facă, de dragul de-a apărea la televizor. Sau încercau să răspundă, nereușind decât să fie și mai penibili.
Alte teme din astea, „fierbinți”, sunt la talk-show-uri. Spune cutare ministru sau cutare lider de partid o prostioară copilărească sau dă glas unei nedumeriri tot așa, mai infantilă, și zbang! De cincizeci de ori pe zi e reluată, la diverse emisiuni, se pun la cale lungi dezbateri asupra ei, sunt invitați „specialiști” să-și dea cu părerea, se trage la răspundere cu indignare… ce mai, ți se creează impresia că gata! s-a zis cu republica! Asta, ca să nu mai vorbesc de subiecte cum a fost norul de cenușă, prezentat și răs-prezentat cu atîta lăcomie, cu atâta dorință de-a panica lumea, încât ai fi zis că vine Apocalipsa!
De ce toate astea? Doar de dragul „audienței”? Tare aș vrea să cred că „audiența” unor asemenea producții nu va ține cât veacul. Și că odată și-odată vom deveni noi, românii, măcar puțin mai normali. De preferat mai devreme decât mai târziu.