Amintiri din copilărie

Este rău sau este bine să rămâi un veșnic copil? Câți dintre noi au timpul necesar relaxarii și amintirilor din copilărie? Eu am reușit performanța de a rememora zeci de ani și de a „ancora” în porturile prin care am trecut. Copil mic fiind, ascultam cu atenție și plăcere poveștile lui Creangă și amintirile din copilăria sa. Creangă și „Culegerea de snoave” au fost primele porturi în care am ancorat; primele dar nu singurele deoarece mai ancoram când în basmele lui Ispirescu, când în cele ale Fraților Grimm, când în aventurile lui Jules Verne sau ale lui Mark Twain. Când a venit pe lume fata mea, i-am fost cârmaci pe aceleași mări și am purtat-o prin porturile cunoscute mie dar a fost mai câștigată. Pe lângă cele din vremea mea, apăruseră povești și aventuri noi. „Cireșarii”, „Pistriatul”, „Toate pânzele sus” au ieșit dintre coperțile cărților și au ajuns pe ecrane. (Începutul fusese făcut de „Aventurile lui Năiță”, Lizuca și Patrocle, „Veronica” … ). În timp ce copila zburda printre cărțile și filmele pentru copii, eu zburdam prin Dostoievski și Kafka crezând că mă maturizasem. Ea a crescut, eu am crezut chestia cu maturizarea și… „Big mistake!”- cum ar zice copii din „New generation” – am constatat că am ajuns de unde am plecat! Cum am văzut primul episod din „Toate pânzele sus”, am redevenit copilul care străbatea mările alături de echipajul „Speranței” sau care îl însoțea pe Finn cu pluta pe Mississippi.
Timpul a trecut… s-a schimbat regimul… s-au schimbat oamenii… copiii nu se mai uitau la Mihaela ci la Tom și Jerry… apoi nu le-au mai plăcut pisoiul și șoricelul ci Pkenonii și căpitanii stelari. M-am întristat deoarece gândisem că poveștile și basmele minunate ale copilăriei vor rămâne la fel de atrăgătoare în vecii vecilor. Dar, îngerașul din copilărie și-a făcut din nou datoria – chiar dacă o fi îmbătrânit și el – și m-a aruncat în copilărie. De fapt nu m-a aruncat ci mi-a oferit o insulă minunată în oceanul de mizerie și agitație din zilele noastre. Revenind la Radu Tudoran; și între personajele lui găsim proști, excroci și răi dar prin număr și prin răsplata faptelor rămân numai personaje pitorești nefăcând altceva decât să scoată în evidență valoarea personajelor pozitive care cultivă prietenia, tovărășia adevărată, bunătatea și împingerea iubirii aproapelui până la sacrificiu. 
Din păcate ora de plăcere trece repede și ne întoarcem în viața reală plină de Spâni și Husseini, „căpitani” analfabeți și doritori de șpăgi de mulți euro-icosari. Ce bine că pe vremea aceea nu erau șosele asfaltate, borduri, poșete „Vuitton” și că membri „Speranței” nu călătoreau în cadrul programului „Un sejur pentru toți românii”! Dacă ar fi fost… cine știe cum s-ar fi desfășurat călătoriile și ce nume ar fi avut personajele pozitive și cele negative!
    Gheorghe SÂRBU