FINANŢÃRI. În primul trimestru al anului, CEC Bank a acordat credite de 374 milioane lei

CEC Bank, una dintre cele mai vechi instituții financiare din țara noastră, rămâne o bancă de încredere pentru români chiar și în această perioadă de criză când fiecare își calculează la maximum oportunitățile și banii sunt tot mai puțini. Chiar și în aceste condiții, în primul trimestru al anului, CEC Bank a acordat 7.378 de credite noi în valoare totală de 374 milioane lei. Marea lor majoritate, 7.179 la număr, au fost solicitate de investitori din agricultură, aceștia contractând împrumuturi în valoare de 271 milioane lei. Dintre acestea, 52 milioane lei sunt credite pentru fonduri structurale. Tot la finalul primelor trei luni din 2010, CEC Bank înregistra un sold al creditelor de 9,4 miliarde lei și unul de 15,1 miliarde lei în cazul depozitelor. Practic, în comparație cu ultima zi a anului trecut, valoarea depozitelor atrase de CEC Bank a crescut cu aproape 10%, cifră care reflectă de fapt încrederea de care bucură această instituție financiară în rândul românilor. CEC Bank a raportat un profit brut de 19,9 milioane lei, având un grad de solvabilitate de 16,89%.
Mai multe împrumuturi pentru persoane juridice
În comparație cu primul trimestru al anului anterior, valoarea creditelor acordate de CEC Bank persoanelor juridice, inclusiv administrații și autorități publice locale, a crescut cu 946,68 milioane lei (+27,71%). În aceeași perioadă de un an, persoanele juridice au utilizat 8,1 miliarde lei din facilitățile de credit puse la dispoziție de CEC Bank. Tot în comparație cu intervalul aminitit, valoarea creditelor acordate persoanelor fizice a scăzut cu numai 3,36%, în condițiile în care, la nivel național consumul populației s-a redus în ultimul an cu mai mult de 25%.
În același context mai trebuie precizat că la finalul lui martie 2010, CEC Bank avea în portofoliu un număr de 1.544 de credite restructurate, reprezentând 9,29% din valoarea totală a portofoliului de credite. Banca deținea la finele primului trimestru 1.285 de unități operative, dintre care aproape jumătate fiind renovate și amenajate conform noului brand. CEC Bank mai deținea la data amitită o rețea de 838 ATM-uri și 1.394 POS-uri, numărul cadurilor active apropiindu-se de 792.000.
(A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




