Economic

Eu când nu pot să plătesc, am restanțe

  • logomytex.png
 

Situația financiară a brașovenilor care au contractat credite în anii anteriori este din ce în ce mai delicată, restanțele acestora crescând foarte mult nu numai de la un an la altul, ci și de la o lună la alta. Potrivit unui raport oficial al Băncii Naționale a României (BNR), la sfârșitul lunii martie, în cazul împrumuturilor în lei, populația și firmele din județ aveau de achitat către instituțiile financiare restanțe în valoare de 237,6 milioane lei, în creștere cu peste 104 milioane lei (78%) față de martie 2009, când nivelul debitelor era de „numai” 132,9 milioane lei. Valoarea restanțelor a crescut și în comparație luna februarie 2010, diferența fiind de 4,4 milioane lei.

Firmele cu leii, populația cu valuta
În schimb, în cazul împrumuturilor realizate în monedă străină, valoarea restanțelor a crescut și mai mult. Astfel, dacă în martie 2009, brașovenii și firmele din județ aveau de plătit băncilor creanțe în valoare de 43,496 milioane lei, iar în februarie 2010 nivelul acestora era de 139,3 milioane lei, sfârștiul lunii martie i-a găsit pe debitori cu un minus de nu mai puțin de 152,9 milioane lei. Adică, doar într-un an de zile, nivelul debitelor la creditele în valută contractate de brașoveni a crescut de peste 3,5 ori, iar în intervalul 1-31 martie cu 13,6 milioane euro.

Criza ne dă lecții
Documentul oficial obținut de la BNR mai relevă faptul că în intervalul martie 2009-martie 2010, brașovenii și  firmele din județ au retras din conturile la vedere sume destul de importante, mai mult ca sigur pentru acoperirea deficitului de lichidități cauzat de criza financiară, însă o bună parte a acestor bani au fost transferați în conturi la termen.
Motivele sunt foarte simple. Acestea din urmă au dobânzi mult mai avantajoase și, nu în ultimul rând, îl constrâng pe titular să se abțină la cheltuirea fără „număr” a economiilor. În aceste condiții, dacă la finele lunii martie 2009, brașovenii dețineau în depozite la vedere 1,05 miliarde lei, un an mai târziu suma era de numai 845 milioane lei, în scădere cu 205 milioane lei.
În schimb, valoarea depozitelor la termen a crescut în aceeași perioadă de timp de la 1,655 miliarde lei la 247 milioane lei, ceea ce demonstrează că dacă pe unii criza i-a învățat că niciodată nu este bine să te întinzi mai mult decât te ține plapuma, adică buzunarul, alții au înțeles că indiferent cât de gros e contul, e bine să cheltuiești cu „cap”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google