12 hotărâri de la Consiliu Local pentru locuitorii Tărlungeniului

Unul dintre actele normative adoptate interzice aducerea sau depozitarea oricăror materiale sau utilaje folosite în construcții sau amenajări fără obținerea unei autorizații temporare de concesionare a domeniului public, emise de Serviciul „Urbanism și Amenajarea Teritoriului” din Primărie.
Ultimele ședințe de Consiliu Local (CL) din Tărlungeni au coincis cu emiterea unor hotărâri extrem de importante pentru comunitate. Astfel, în data de 13 aprilie a fost elaborată Hotărârea nr.28/2010, privind aprobarea organigramei Primăriei Comunei Tărlungeni pe anul 2010. În aceeși zi a fost elaborată Hotărârea Nr.29/2010 privind aprobarea concesionării prin procedura licitației publice a unei suprafețe de 100 mp (10 mp x 10 mp), situată pe Dealul Tărlungeniului, zona Varnița Mică, în scopul amplasării de echipamente pentru comunicații mobile. Proiectul este necesar pentru îmbunătățirea serviciilor de comunicații mobile furnizate pe raza unității administrativ teritoriale Tărlungeni, mai ales că diverși agenți economici au depus cereri de concesiune la Primăria comunei Tărlungeni.
Amenzi de până la 1.000 de lei
O altă decizie importantă a aleșilor locali din Tărlungeni a fost emiterea Hotărârii Nr. 31 din 13 aprilie 2010. Aceasta completează obligațiile și responsabilitățile cetățenilor privind protecția și refacerea mediului și a domeniului public pe raza comunei, acordând și sancțiuni celor care nu o respectă. Astfel, potrivit art.1, „aducerea sau depozitarea pe domeniul public de piatră, moloz, cadavre de animale, gunoaie, deșeuri și alte asemenea este strict interzisă și se sancționează cu amendă contravenționala în cuantum de 500-1.000 lei, care va fi aplicată de Serviciul Politiei Comunitare Tărlungeni”. De asemenea, hotărârea interzice aducerea sau depozitarea oricăror materiale sau utilaje folosite în construcții sau amenajări fără obținerea unei autorizații temporare de concesionare a domeniului public, emise de Serviciul „Urbanism și Amenajarea Teritoriului” din cadrul Primăriei Tărlungeni. De asemena, depozitarul are obligația restabilirii situației anterioare a suprafeței de teren. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă între 100 și 500 lei. De asemenea, este interzisă plantarea sau tăierea de arbuști, arbori, puieți, lăstari, pomi, copaci pe domeniul public sau în locuri care pot afecta acest domeniu. Amenda contravențională pentru nerespectarea acestei prevederi este cuprinsă între 100 și 200 lei.
Serviciu pentru iluminatul public
Tot în data de 13 aprilie, CL a decis înființarea serviciului de iluminat public (Hotărârea nr.33/2010) în comuna Tărlungeni, în urma analizării referatului și proiectului de hotărâre întocmit de către primarul Kiss Iosif și a notei de monitorizare primită de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Edilii orașului au aprobat și modificări de cuantumuri în cazul unor taxe locale. Astfel, a fost aprobată Hotărârea nr.34, privind modificarea cuantumului și a modalității de plată a taxei de autorizare a stânilor pe domeniul privat al comunei Tărlungeni. Potrivit art.1, taxa pentru organizarea stânilor în anul 2010, pe domeniul privat al comunei Tărlungeni este de 2.500 lei/an și trebuie plătită de fiecare organizator de stână, prioritate având solicitanții cu domiciliul în localitate, urmând ca în limita suprafețelor de teren disponibile să fie aprobate și restul solicitărilor.
O altă hotărâre importantă este cea cu nr. 35, din data de 30 aprilie 2010, privind aprobarea ajustării prețului serviciului de furnizare a apei potabile către populație, în conformitate cu indicele prețului de consum (rata inflației). Potrivit art.1, prețul serviciului de furnizare a apei potabile către populație și institutii publice este de 1,4 lei/mc cu TVA inclus, în timp ce agenții economici trebuie să plătească 1,5 lei/mc, fără TVA.
Rectificare bugetară aprobată
Consilierii locali au votat și pentru înlocuirea conductelor și a branșamentelor privind distribuția apei potabile pe străzile Principală, respectiv Alex. Petofi (Hotărârea nr.36/30 aprilie 2010). Valoarea proiectelor se ridică la peste 440.000 lei, 329.200 lei pentru lucrările de pe str. Principală și 116.500 lei pentru cele de pe str. Alexandru Petofi. A urmat în aceeași zi Hotărârea Nr.37, privind aprobarea prețului serviciului de colectare, transport, depozitare a deșeurilor menajere pe raza localităților Prejmer, Teliu, Vama Buzăului, Budila și Tărlungeni de către societatea Hidrosal-Com SRL Prejmer. Consilierii au aprobat un tarif de 3 lei/persoană/lună, inclusiv TVA, în cazul persoanelor fizice. Prețul include 4 cicluri de colectare/lună pentru deșeuri menajere și două cicluri de colectare pentru deșeuri reciclabile. Pentru persoanele juridice prețul se va negocia în funcție de cantitatea de deșeuri, pornind de la 87,70 lei/mc, TVA inclus, însumând 4 cicluri de colectare/lună pentru deșeuri menajere și două cicluri de colectare/lună pentru deșeuri reciclabile.
Tot la finele lunii trecute, prin intermediul Hotărârii Nr.38, CL a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Tărlungeni, pe trimestrul II al anului 2010, în valoare de 91.000 lei. Ultima decizie a CL Tărlungeni (Hotărârea Nr.39) privește aprobarea alocării de către CL Tărlungeni a unei suprafețe de 566,05 ha pășune, pentru depunerea unei cereri unice de plată, în campania 2010 la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





