INTERES. Statistică oficială: Numărul de turiști în județ este în creștere

Sosirile în structurile de primire turistică având funcțiuni de cazare din județul Brașov au înregistrat, în luna aprilie, conform Direcției Județene de Statistică, o creștere cu 13,4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În județul Brașov, în luna analizată, au sosit 31.451 de turiști, față de 27.737 de turiști, în aceeași lună a anului precedent. În primele patru luni ale anului 2010, potrivit aceleiași surse, județul Brașov a fost vizitat de 132.913 de turiști, față de 129.550 de turiști, în aceeași perioadă a anului 2009. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică având funcțiuni de cazare din județul Brașov au fost, potrivit DJS, în perioada 1 ianuarie și 30 aprilie, în creștere cu 2,6%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2009. Și numărul de înnoptări a crescut cu 18,5%, în județul nostru, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Dacă în 2009, în județul Brașov, au înnoptat 53.178 de turiști, în 2010, numărul acestora a fost de 62.995. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică având funcțiuni de cazare din județul Brașov au fost, în perioada 1 ianuarie și 30 aprilie, în creștere cu 2,7%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent. În anul 2009, au înnoptat, în județul nostru, 279.969 de turiști, pentru ca în 2010 numărul acestora să ajungă la 287.521 de turiști. Pe de altă parte, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcțiune din județul Brașov a fost, în luna aprilie, conform DJS, în creștere cu 1,1 puncte procentuale față de aceeași lună a anului precedent. În aprilie 2009, indicele de utilizare a fost de 14%, iar în aprilie 2010 acesta a fost de 15,1%. (A.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




