Impozitul pentru mai multe clădiri va fi majorat de la 1 iulie

„Majorarea impozitelor pentru cei care au în proprietate două sau mai multe clădiri figurează pe agenda ședinței de guvern de miercuri, 30 iunie 2010, iar măsura va intra în vigoare de la 1 iulie 2010”, a precizat, luni, într-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Guvernul a decis, luni, să elimine din proiectul de modificare a Codului Fiscal articolul care impunea proprietarilor de mai multe locuințe să achite în acest an o taxă de solidaritate, urmând ca impozitarea să fie reglementată printr-un act normativ distinct fără incidență asupra Codului Fiscal. Surse oficiale au precizat că Executivul a decis eliminarea articolului care introducea taxa de solidaritate pentru mai multe clădiri deținute în proprietate considerând că acesta era „atacabil”. Conform documentului, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinație de locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, urmau să datoreze în acest an o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu și 200% din impozit pentru a treia clădire și următoarele în afara adresei de domiciliu. Taxa trebuie plătită până la 30 septembrie 2010 inclusiv, la bugetul local.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



