10 Mai – Ziua Monarhiei Române

Monarhiștii români subliniază că 10 Mai a fost  Ziua Națională a României din 1866 până în 1947, cele trei semnificații istorice ale zilei fiind: 10 mai 1866, depunerea jurământului ca domn constituțional al Principelui Carol, provenit din familia imperială germană;  10 mai 1877 –  declararea Independenței de stat față de Marea Poartă; 10 mai 1881 – Proclamarea primului Regat al României. Monarhiștii susțin că, într-adevăr, în seara zilei de 9 mai 1877, în Camera inferioară a Parlamentului, Nicolae Fleva îl interpelează pe ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, care la finalul răspunsului face următoarea declarație devenită celebră: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”, în entuziasmul general în care seara se încheie și se votează actul independenței. A doua zi dimineața 10 mai, în plenul Parlamentului și în prezența șefului statului român (Carol) este votat actul independenței și de către senatorii, întărit prin parafa și semnătura Principelui Carol. Din acel moment, în interior actul independenței intră în vigoare, producând efectele ce se impun. 10 mai 1881 – Proclamarea primului Regat al României numit și azi Vechiul Regat, Marele Regat fiind proclamat la 1 Decembrie 1918, când România devine „dodoloață”, cum o alinta marele Lucian Blaga. De această zi se leagă și se definește epoca lui Carol I și Elisabetei (Carmen Silva).

Carol I

După Legea electorală din 1864 cu vot cenzitar (care putea fi exercitat doar de către cei care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară – terenuri, clădiri – sau stabilit în funcție de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate) și după referendumul (plebiscitul), candidatul, Carol I, a fost ales în unanimitate, spre satisfacția unor mari intelectuali ai vremii printre care și fostul domnitor al Munteniei, George Bibescu. În ultima adunare a divanului din 1857 acesta susținuse alegerea unui principe străin, argumentând „el ne va aduce pe lângă puterea materială trebuincioasă vieții și acea putere morală dată de alianța și relețiile sale cu capetele încoronate, apoi sigur ne va scăpa de acele vrăjbi, de acele rivalități ce insuflă între noi ambiția postului celui mai înalt, rivalități care se vor înmulți în urma unirii principatelor. Și care amenințând să câștige până și clasele de jos, vor face din această nenorocită țară o arenă unde toate puterile, toată vitalitatea ei se vor scurge în lupta dintre fracții”. Premoniția avantajelor alegerii unui domnitor străin s-a adeverit pe toată durata monarhiei constituționale a României. Înaintea depunerii jurământului, principele Carol, însoțit de către o delegație română în frunte cu IC Brătianu, s-a prezentat Sultanului în vederea primirii de către principe a firmanului de domnie. Atitudinea demnă a principelui Carol l-a făcut pe sultan să-l trateze cu aceeași deferență. Prin căsătoria cu prințesa de Wied, firea aspră a lui Carol a fost atenuată de romantismul și imensa bunătate a Elisabetei. După tragedia morții micuței Maria, Elisabeta s-a dedicat exclusiv problemei copiilor și bătrânilor – „Vatra Luminoasă”, Așezământul Regina Elisabeta, Școala Centrală de fete – și a devenit un Mecena pentru toți artiștii autohtoni, în special N. Grigorescu, G. Enescu (căruia îi spunea copilul sufletului meu), Cella Delavrancea și alții. Carol I cel devotat s-a stins din viață în 1914 după 48 de ani de domnie.

Ferdinand Întregitorul

A urmat la tron principele Ferdinand, nepot de frate al regelui decedat, venit în țară cu câțiva ani înainte, căsăstorit cu principesa Mary, fiica ducelui de Edingurgh și a marii ducese Maria a Rusiei și nepoata Victoriei, regină a Marii Britanii. Împreună cu Maria (MISSY), cum i se spunea în intimitate frumoasei prințese, introvertirea lui Ferdinand se estompează ușor sub vraja năvalnicului temperament al reginei. Au avut șase copii, ultimul Mircea, mort în 1916, la patru ani. Cel mai important moment al domniei lor a fost realizarea Marii Uniri de la Alba iulia în 1918. În 1922, tot la Alba Iulia are loc încoronarea. În timp ce regina Maria devine „soacra balcanilor” căsătorindu-și doi dintre copii cu prinți balcanici (principesa Elisabeta a devenit regina Greciei, iar principesa Mignon, Regina Iugoslaviei, dar din nenorocire în 1936 Alexandru, regele Iugoslaviei, soțul său, este împușcat la Paris,  împreună cu prim-ministrul Franței de către un habotnic bosniac). Ceilalți copii, Carol al II-lea devine rege al României, fratele său, Nicolae, renunță la tron, iar penultima născută, Elena, se căsătorește cu Anton de Habsburg, divorțează de acesta, recăsătorindu-se după câțva ani în SUA, cu un medic român, și după moartea acestuia s-a călugărit sub numele de Alexandra. S-a întors în țară pentru ultima oară în 1991, pentru a vizita castelele regale și în special Branul și micuța biserică „Stella Maris”. Regele Ferdinand Întregitorul moare în 1927, iar regina Maria în 1938, ambii soți fiind înmormântați la Curtea de Argeș.

Carol al II-lea și Mihai I

Carol al II-lea (al 3-lea rege al României, născut în 1893), a domnit de două ori, a doua etapă fiind cea mai importantă 1930 – 1940. A încurajat cercetarea în toate domeniile de activitate, cultura, comerțul, dar a fost nevoit să abdice în 1940 în favoarea fiului său Mihai, rezultat din căsătoria sa oficială cu prințesa Elena a Greciei. După abdicare pleacă în Portugalia, se căsătorește cu prietena lui, Elena Lupescu, și moare în 1953. Regele Mihai I domnește ca regent între 1926 – 1930 sub locotenență regală. Studiază în clasa palatină, formată din 13 copii proveniți din etnii și medii sociale diverse. Continuă studiile cu mareșalul Antonescu și Nicolae Iorga și alții. Domnește cu toate prerogativele între 1940 – 1947, fiind și rege combatant în cea de-a doua conflagrație mondială. A fost și rămâne apreciat pentru faptul de a fi scurtat războiul cu șase luni, salvând prin acest gest sute de mii de vieți tinere. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon Parma și au cinci fete. În 30 decembrie 2007, reglementează statutul Casei Regale Române, principesa Margareta devenind Alteța Regală moștenitoare.