Legea privind șomajul tehnic, adoptată de Guvern la începutul lunii februarie

Premierul Emil Boc, a declarat, după discuția avută cu sindicatele și patronatele, că Guvernul va adopta, la începutul lunii viitoare, un proiect de lege pentru prelungirea măsurii șomajului tehnic, după modelul de anul trecut, ca modalitate de protejare a angajaților, începând cu data de 1 februarie 2010. „Pentru a trece prin această perioadă încă dificilă de criză economică la început de an, am convenit cu partenerii sociali ca, la începutul lunii februarie, să emitem un act normativ cu valoare de lege care să reglementeze, începând cu 1 februarie, problema șomajului tehnic, ca modalitate de bază pentru a putea păstra locurile de muncă, la fel ca și pe parcursul anului 2009”, a spus Boc.
Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, că protestele sindicaliștilor de la Ministerul de Finanțe nu vor fi suspendate decât în momentul în care Guvernul va aproba actul normativ privind șomajul tehnic. „Promisiuni avem și am mai avut, însă acum, Guvernul trebuie să dovedească că aplică ce promite”, a spus Hossu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




