Economic

Următoarea tranșă de la FMI și CE, în martie

  • article_246098_1.jpg
 

Șeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi, într-o conferință de presă care a avut loc la Banca Națională a României, că următoarea tranșă din împrumutul contractat de țara noastră de la FMI și Comisia Europeană va fi acordată în luna martie. Fondul Monetar Internațional va recomanda, la mijlocul lunii februarie, board-ului de la Washington eliberarea următoarelor două tranșe de împrumut. „Suntem optimiști că în februarie board-ul FMI va aprecia eforturile făcute de România”, a spus Franks.
Potrivit reprezentantului Comisiei Europene în România, Fabienne Ilzkovitz, delegația CE consideră pozitivă cea de-a doua și a treia evaluare a acordului stand-by cu România și a anunțat că următoarea tranșă de un miliard de euro va fi eliberată în luna martie.
O nouă misiune a FMI se va întoarce în România la finele lunii aprilie-începutul lunii mai, pentru a evalua termene pentru îndeplinirea unor ținte, precum adoptarea legii responsabilității fiscale în luna martie, reforma fiscală în aprilie, legea pensiilor până în iunie, dar și îndeplinirea unor ținte trimestriale privind deficitul bugetar. Franks se așteaptă ca România să nu mai aibă nevoie de alte tranșe pentru bugetul de stat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google