Semnal bursier – A venit vacanta… pe piata de capital!

Pe piata de capital a inceput sa bata din nou un „vant” de vacanta. In prima zi a saptamanii trecute, valoarea tranzactiilor s-a injumatatit in raport cu sedinta din 22 iulie. Pe acest fond, majoritatea companiilor importante au inregistrat scaderi semnificative. Printre perdanti s-au aflat societatile Alro Slatina, cu 5,3 puncte procentuale, Antibiotice Iasi, cu 2,7 puncte procentuale, Petrom, cu 0,6 puncte procentuale, Astra Romana Ploiesti, 13 cu puncte procentuale, Rulmentul Brasov, cu 2,3 puncte procentuale, si Turbomecanica, cu 6,7 puncte procentuale. Actiunile acestor companii au incheiat sedinta de tranzactionare in dreptul urmatoarelor valori: 3,04 lei/actiune, 0,71 de lei/actiune, 0,47 de lei/actiune, 0,129 de lei/actiune si 9,05 lei/actiune. Nici Societatile de Investitii Financiare (SIF) nu au dus-o mai bine. Cu o singura, exceptie, SIF Oltenia, care a avut o evolutie zero, toate SIF-urile au pierdut cateva zecimi de puncte procentuale. SIF Banat-Crisana a pierdut 0,7 puncte procentuale pana la 1,39 de lei/actiune, SIF Moldova a pierdut 0,8 puncte procentuale pana la 1,18 lei/actiune, SIF Muntenia a pierdut 05 puncte procentuale pana la 0,985 de lei/actiune, iar SIF Transilvania a pierdut 0,7 puncte procentuale pana la 1,49 de lei/actiune.
Sedintele de tranzactionare au avut acelasi scenariu
Marti, acelasi scenariu. Toate SIF-urile au inregistrat pierderi. Astfel, Banat-Crisana a scazut cu 2,9 puncte procentuale, Moldova a scazut cu 0,9 puncte procentuale, Muntenia a scazut cu 2,5 puncte procentuale, iar Oltenia a scazut cu 1,4 puncte procentuale. La randul ei, SIF Transilvania a pierdut doua puncte procentuale. Pe lista perdantilor s-au mai aflat companii importante precum Petrom, cu 1,9 puncte procentuale, Rolast, cu 1,2 puncte procentuale, Rulmentul Brasov, cu 0,8 puncte procentuale, si Rompetrol Rafinare, cu 1,3 puncte procentuale. Pe piata au fost si cateva firme care s-au apreciat. Este vorba de Alro Slatina, Antibiotice Iasi, Banca Transilvania, Astra Romana, Petrolexportimport si Rompetrol Well Services. Actiunile acestora au crescut cu doua puncte procentuale, 2,1 puncte procentuale, 1,2 puncte procentuale, un punct procentual, 12,4 puncte procentuale si respectiv 2,4 puncte procentuale.
Nici sedinta de tranzactionare de miercuri nu a fost una deosebita. Singurul eveniment mai semnificativ a fost dat de revenirea usoara a SIF-urilor, care au mai recuperat din pierderile din primele zile ale saptamanii. Cea mai mare crestere a inregistrat-o Banat-Crisana care a castigat 3,7 puncte procentuale fata de ziua precedenta, inchizand sedinta la cotatia de 1,4 lei/actiune (14.000 de lei vechi/actiune). SIF Transilvania a crescut si ea cu 2,1 puncte procentuale. La randul lor, SIF Muntenia a crescut cu 1,6 puncte procentual, Oltenia a crescut cu 1,5 puncte procentuale, iar Moldova cu 0,9 puncte procentuale. Aprecierea a continuat si miercuri pentru Alro Slatina care a mai castigat 3,2 puncte procentuale fata de ziua precedenta. O alta societate care a inchis sedinta pe „plus” a fost Petrom Bucuresti, cotatia actiunilor fiind cu 1,5 puncte procentuale mai mare decat marti.
Indicii bursieri s-au depreciat
„Minunea” a durat insa doar o zi, pentru ca joi cotatia SIF-urilor a reintrat pe un trend descendent. SIF Transilvania a pierdut ce castigase in ziua precedenta, actiunile incheind sedinta cu doua puncte procentuale in minus. SIF Oltenia a scazut cu 0,7 puncte procentuale, iar Muntenia a scazut cu 0,5 puncte procentuale. Singura care s-a apreciat a fost SIF Moldova, care a crescut cu 0,9 puncte procentuale. Per ansamblu, sedinta de joi a fost dominata de scaderi usoare, indicele BET-C care urmareste evolutia tuturor emitentilor listati la Bursa, depreciindu-se cu 0,55% Din societatile listate la categoria I doar Rolast Pitesti a inregistrat o crestere cu 1,3 puncte procentuale, in timp ce Alro Slatina, Banca Comerciala Carpatica si Petrom Bucuresti au pierdut cate 3,1 puncte procentuale, 2,4 puncte procentuale si, respectiv, 0,6 puncte procentuale. Restul societatilor au stagnat la cotatia de inchidere din ziua precedenta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




