Depreciere – Ruleta ruseasca pe piata valutara!

Investitiile de pe piata valutara seamana tot mai mult cu ruleta ruseasca. Asta pentru ca, de mai mult de o saptamana, cursurile celor mai importante valute, euro si dolarul american, au scazut considerabil in raport cu leul romanesc, topite parca de canicula verii. Practic, nu a fost zi in care jucatorii de pe piata valutara sa nu constate urmatorul fapt: cursul de ieri a fost mai decat cel de alaltaieri dar mai mare decat cel de azi. Astfel, de lunea trecuta, cand un euro era cotat de Banca Nationala a Romaniei la 3,5237 de lei (35.237 de lei vechi), si pana azi, moneda unica a pierdut 0,0699 de unitati (699 de unitati vechi). Cu alte cuvinte, in numai sapte zile, euro s-a devalorizat in raport cu leul romanesc cu 2,1 puncte procentuale. Nici dolarul american nu a avut o soarta mai buna. De la 1 august si pana ieri, 8 august, cursul „verzisorului” a scazut de la 2,9164 de lei (29.164 de lei vechi) la 2,7904 de lei (27.904 de lei vechi). Adica, pana ieri, in comparatie cu inceputul saptamanii trecute, moneda americana s-a devalorizat in raport cu leul autohton cu 4,4 puncte procentuale pierzand 0,126 de unitati (1.260 de unitati vechi). Din pacate pentru posesorii de valuta, in continuare vestile nu sunt nici pe departe imbucuratoare. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat pentru astazi un curs de 3,4306 lei/euro (34.306 de lei vechi/euro), si de 2,7702 lei/USD (27.702 le i vechi/euro). In ambele cazuri a fost vorba de o depreciere a valutelor cu 0,0202 unitati (202 unitati vechi).
Doua tabere: unii pe plus, altii pe minus
Cum era de asteptat, evolutiile celor doua monede straine in raport cu leul autohton au impartit piata in doua. De o parte a baricadei se afla cei care profita de pe urma acestei aprecieri a leului pe piata valutara. Adica, sunt cei care pleaca in vacanta in strainatate, care au de rambursat credite in valuta si, nu in ultimul rand, cei care isi cumpara autoturisme din import. In lei, acestia platesc mai putin decat in urma cu o luna sau chiar cu o saptamana pentru biletul cumparat de la agentie, pentru imprumutul contractat si pentru masina livrata. Castiga, este drept destul de putin, toti clientii companiilor de telefonie mobila carora facturile li se calculeaza in dolari americani. La polul opus sunt exportatorii si cei care isi incaseaza salariile in valuta. Desi astazi au livrat aceeasi cantitate de marfa ca si luna trecuta sau au primit acelasi salariu ca si in decembrie 2004, cand valuta era pusa la mare pret, in lei ei au primit o suma mai mica. Referindu-se la aceste aspecte, patronul unei firme de transport extern care si-a incheiat contractele cu partenerii externi in moneda euro ne-a declarat: „Din punct de vedere al profitabilitatii, valoarea contractelor pe care le derulez a scazut cu aproape 10%. Din pacate, nu am cum sa schimb aceasta situatie pentru ca daca as vrea sa renegociez valoarea transportului as fi considerat neserios si imi pierd clientii”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




