Sănătate

Prevenirea si depistarea cancerelor specific feminine

  • logomytex.png
 

Cancerul de san
Cancerul de san afecteaza un numar crescand de femei, cele care prezinta un risc crescut de a dezvolta o asemenea boala fiind:
– femeile ale caror mame, surori sau alte rude apropiate au avut cancer de san
– nuliparele sau femeile care au avut prima sarcina la varsta de peste 35 de ani
– celibatarele
– femeile care nu au alaptat
– cele cu menarha precoce ( inainte de 12 ani) si/sau menopauza tardiva (peste 50 ani)
– cele cu varste de peste 40 de ani
– cele cu displazie mamara in antecedente
– femeile care au avut cancer la un san prezinta risc major de aparitie la celalalt, chiar dupa 10 ani
– cele care au urmat terapie cu estrogeni, prelungita dupa menopauza
Depistarea precoce a cancerului de san se bazeaza pe :
– examenul clinic atent si sistematic al sanului si ariilor ganglionare
– examinarea mamelonului pentru evidentierea eventualelor scurgeri (daca exista, se preleveaza pentru examen citologic)
– autoexaminarea lunara, de preferat la 7-8 zile dupa terminarea sangerarii menstruale; este bine ca femeile cu risc crescut sa se autoexamineze inca o data la jumatatea ciclului. Autoexaminarea consta in inspectia sanilor in fata oglinzii, cu mainile pe langa corp, apoi deasupra capului si apoi apasate puternic pe solduri, pentru a permite contractia muschilor pectorali; trebuie urmarite dimensiunile si forma sanilor, eventuale proeminente sau asimetrii, aspectul tegumentelor, areolelor si mameloanelor. Apoi, stand in decubit dorsal, trebuie palpati sanii sistematic, cu degetele mainii opuse. Orice anomalie trebuie sa determine prezentarea imediata la medic
– examenul in centrele specializate, in toate cazurile cu risc crescut sau la care examenul clinic a depistat o eventuala anomalie; acest examen consta in diverse investigatii paraclinice, in special mamografia
– ecografia mamara, in caz de displazie mamara, este foarte utila pentru diagnosticul diferentiat al formatiunilor chistice de cele solide
– intre 30 si 40 de ani se recomanda examen clinic efectuat de un medic specialist o data pe an, cu efectuarea unei mamografii la primul examen. Mamografia nu va fi repetata decat in mod exceptional, cand examenul clinic impune neaparat o astfel de investigatie.
– intre 40 si 49 de ani – o mamografie la 2 ani si examen clinic anual.
– peste 50 de ani – examen clinic si mamografic anual.

Cancerul de col uterin
Leziunile care preced aparitia acestei boli neoplazice pot evolua (insa nu este obligatoriu) de la o leziune dizplazica la un cancer in situ si apoi catre o leziune neoplazica invaziva.
Prezinta risc crescut pentru cancerul de col uterin:
– femeile a caror viata sexuala a inceput precoce (sub 17 ani)
– cele cu parteneri multipli, cele care traiesc in promiscuitate
– cele care au facut un numar mare de avorturi
– mari multipare, mai ales cele care au nascut primul copil inainte de 20 de ani
– cele cu un nivel socio-economic si cultural precar
– cele care au contractat maladii transmise pe cale sexuala
– cele cu infectii genitale virotice (mai ales Herpes Simplex tip II si Human Papyloma Virus)
Pentru femeile fara risc crescut de cancer de col uterin, este suficienta efectuarea unui test citologic Babes-Papanicolau la cele cu viata sexuala si avand peste 18 ani. Daca primele teste repetate la un interval de un an sunt negative, urmatoarele se repeta din trei in trei ani.
Pentru grupul cu risc crescut, testul Babes-Papanicolau se face anual, precum si ori de cate ori femeia solicita o consultatie medicala de specialitate

Cancerul de corp uterin
Desi posibilitatile de depistare precoce ale acestui tip de cancer sunt mult mai reduse, totusi simptomatologia precoce permite diagnosticul la timp si cu prognostic relativ bun.
Intrucat acest tip de cancer este endocrino-dependent (estrogeno-dependent), toate situatiile care determina o hiperestrogenie relativa sau absoluta pot fi incriminate ca factori de risc:
n inainte de 40 de ani :
– ovarul micropolichistic
– disgenezia gonadica tratata cu estrogeni
– antecedente de hiperplazie sau polip endometrial
– estrogeno-terapie prelungita
n dupa 40 de ani, pana la menopauza :
– antecedente familiale de cancer de endometru
– obezitate, diabet, hipertensiune arteriala
– femeile care nu au ramas insarcinate niciodata
– sindrom premenstrual, dismenoree, cicluri menstruale neregulate
n postmenopauza
– menopauza tardiva
– secretie estrogenica persistenta
– estrogeno-terapie in menopauza
Semne si simptome:
– metroragie capricioasa, putin abundenta, cu sange negricios si cheaguri
– leucoreea asociata metroragiei, in special la femeile in varsta, de obicei este amestecata cu sange, urat mirositoare.
– durerea pelvi-abdominala, care de obicei apare tarziu si seamana cu aceea de la colici.

Cancerul de ovar
Este tipul de cancer cel mai greu si tardiv de diagnosticat.
Prezinta risc crescut de imbolnavire femeile:
– cu varsta de peste 50 de ani, postmenopauza
– nulipare
– cu istoric familial de cancer ovarian
– cu istoric personal de cancer de corp uterin, mamar, de colon
– cu istoric personal de tulburari de ciclu menstrual
– cu iradieri repetate ale pelvisului
Factori de protectie impotriva cancerului ovarian:
– numar mare de sarcini
– durate mari de utilizare a contraceptiei orale
– perioade mari de lactatie
Semne si simptome:
– foarte frecvent apar semne din sfera digestiva – disconfort abdominal, balonare postprandiala, meteorism, constipatie, diaree s.a.
– dureri pelvi-abdominale, metroragii, disurie, polachiurie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google