Diplomatie cu tremurici

Ca o simpla observatie: absolut slinoasa moralmente intalnirea de ieri a corpului diplomatic al Romaniei cu Traian Basescu! Nu atat prin divagatia presedintelui pe unele dintre temele sale favorite, in afara de anticipate, podul de la Maracineni, meniul si lista de bauturi de la carciuma indragitei „mafii” de la Golden Blitz si atacurile la adresa lui Tariceanu: constructia de drumuri. Mai precis, coridorul IV european si rafuiala cu firmele care au contractat lucrari de drumarit pe vremea trecutei guvernari (subtext: or fi dat ele ceva unde trebuie, in orice caz nu pedistilor) si trebuie pedepsite pentru asta. Ma rog, o fi si asta vreo noua moda, sa vorbesti despre nenorocitele de sosele ale patriei cu niste oameni care stau in ambasade si consulate de prin Pakistan, India, Statele Unite, Brazilia, Australia si-asa mai departe si nu prea au tangenta cu blocajele de trafic si gropile din asfaltul mioritic. In fine…
Cum spuneam, mult, mult mai penibile au fost interventiile ambasadorilor convocati la Bucuresti. Atata pupincurism – pardon de expresie – n-am mai vazut si auzit de mult. Imi pot lesne inchipui ca la fel trebuie sa fi stat membrii corpului diplomatic si in fata lui Ceausescu, si in fata lui Iliescu. Revenind la intalnirea de ieri, dupa expozeul prezidential, sa-i zic asa, bravii nostri diplomati au fost intrebati de Basescu daca au ceva de zis. Ei, in primele lungi si ridicole momente au tacut malc, de parca le taiase popa limba. Oameni in toata firea, pareau niste scolari care tremura ingroziti in fata profesorului, fiecare rugandu-se fierbinte in gand sa nu fie el ala scos la tabla. Basescu, necrutator, a insistat. Intr-un tarziu, un ambasador a luat cuvantul. A urmat un exercitiu de slugarnicie care mi-a intors stomaccul pe dos! Prima grija a vorbitorului a fost sa-i multumeasca iubitului conducator ca il mentine in post desi, orisicat, are o varsta, acolo. Deja de la punctul asta avea o privire umeda, de vitel. A doua grija – ca nu cumva sa faca economie la tamaie. Si-a treia – sa nu uite sa-l asigure pe seful cel mare ca ordinele sale vor fi executate intocmai, la timp si fara comentarii. Ceilalti vorbitori, vreo doi-trei, au fost in aceeasi nota. Iar atat cat am putut vedea la televizor, fetele celorlalti diplomati, ale mutilor, exprimau toate aceeasi teama, aceeasi dorinta de-a fi pe placul presedintelui si, spre final, aceeasi usurare ca n-au fost luati in colimator si au mai scapat o data de schimbarea din posturile lor caldute.
Ce si cum reprezinta oamenii astia in strainatate? Ce politica externa se poate face cu ei? Cat de eficienti sunt, cum promoveaza interesele Romaniei cand lor le tremura nadragii intr-un asemenea hal, la o simpla intalnire formala? O fi mergand el pupincurismul la Bucuresti, dar nu merge peste tot. Dimpotriva, in multe locuri starneste scarba.
Unii dintre oamenii acestia nu-si mai pot schimba naravurile, mentalitatea. Si totusi sunt mentinuti in posturi, desi au invatat „diplomatie” dintr-asta scarbavnica pe vremea lui Ceusescu. Altii au intrat mai tarziu in bransa, dar i-au avut profesori pe primii. Greu se mai dezvata. Altii s-au prins ei singuri ca asta-i reteta succesului in Ministerul de Externe: sa pupi sarguincios dosul care trebuie. Ieri, Traian Basescu i-a asigurat pe toti ca n-au a se teme, nu vor fi schimbati din functii. Asta sa fie „noua orientare” in politica externa pe care ne-o tot promite?