Salariile brasovenilor au inregistrat o crestere mica in luna iulie

Ruxandra RAMNICEANU
Luna iulie a fost perioada in care numarul milionarilor din judetul Brasov s-a redus considerabil, acestia putand fi in prezent numarati pe degete. Asta pentru ca, o data cu denominarea, salariile brasovenilor s-au „redus” de la cateva milioane de lei la numai cateva sute de lei. Dar lei grei! In aceste conditii, castigul salarial mediu nominal net a fost in luna iulie de doar 720 de lei noi. Conform datelor statistice furnizate de Directia Judeteana de Statistica (DJS) Brasov, veniturile brasovenilor au inregistrat o crestere cu 1,4% fata de luna iunie. In ciuda acestui fapt, salariatii brasoveni sunt remunerati ceva mai prost decat cei din alte judete, castigul lunar fiind cu 1,4% mai mic decat media pe tara. Astfel se face ca judetul nostru isi mentine pozitia a unsprezecea in tara in privinta salariului mediu net, fruntase fiind judetele Gorj, Ilfov si Arges. Mai bine platiti sunt si muncitorii din Dolj, Galati, Timis, Sibiu, Cluj, Prahova si Constanta. Datele statistice releva faptul ca in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut veniturile salariatilor brasoveni au crescut cu 5%. Doar teoretic insa. Pentru ca cresterea salariilor a fost devansata de majorarea preturilor de consum cu 9,3%, fapt ce a determinat scaderea salariului real la nivelul judetului Brasov cu 3,9 puncte procentuale. Raportata la luna octombrie 1990, diminuarea salariului real este de 22%, ceea ce inseamna ca nivelul de trai s-a inrautatit.
Din datele DJS Brasov reiese ca la finele lunii iulie 2005 in judetul Brasov erau 171.864 de salariati. Mai bine de jumatate dintre ei lucrau in industrie si constructii. Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, numarul persoanelor incadrate in munca a crescut cu 2,8%. Din acest punct de vedere Brasovul se situeaza pe locul al cincilea in tara dupa Timis, Prahova, Cluj si Constanta. Cu doua pozitii mai sus se afla in clasamentul national al judetelor in care salariatii din industrie detin ponderea majoritara, fiind devansat doar de Prahova si Timis. Trebuie spus ca muncitorii brasoveni din sectorul industrial si cel de constructii castiga lunar peste media pe judet, adica aproximativ 733 de lei. In schimb, cei care muncesc in agricultura, silvicultura, piscicultura, precum si in servicii, au salarii, in general, mai mici decat media pe judet, de 532 de lei si, respectiv, 716 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




