„Sa vina Basescu!”

Va sa zica, asa cum scriam ieri, anticoruptia s-a intors de unde a plecat: la micii datatori si primitori de spagute. Marii rechini, cei carora Traian Basescu le tot declara, pana de curand, razboi pot rasufla usurati. Nu-i vorba, nici pana acum
n-au fost ingrijorati decat ca s-ar putea sa apara la televizor cand onoreaza vreo invitatie la Parchet, cam cum le pasa muncitorilor pe vremea lui Cescuta ca vor fi dati la gazeta de perete a intreprinderii, pentru intarzieri la program. Cu o deosebire: daca muncitorilor care intarziau de doua-trei ori pe luna li se taia din salariu, marilor rechini nu li s-a clintit un leut din averi! Si nici nu sunt semne ca li se va clinti. Dimpotriva. Rand pe rand, cazuri grele, pe care crema actualei puteri a batut atata moneda, au fost retrase din prima linie a propagandei anticoruptie. Un singur exemplu: se mai vorbeste pe undeva de cazul „Rafo-Jafo”, atat de clamat acum cateva luni? Nexam! Mucles! Batista pe tambal!
Revin la indemnul d-lui Basescu, acela de a ne concentra eforturile, cum ar veni, pe combaterea micii coruptii, ca asta-i marea problema a tarii, pentru care sunt de vina in primul rand cetatenii care dau si ei o atentie, o maslina, o scobitoare straina cand vor sa-si rezolve oarece, si in al doilea rand functionarii, medicii, profesorii s.a., care pretind sau accepta. In teorie, indemnul prezidential „nu mai dati spaga” e corect. Nu e bine nici sa dai, nici sa primesti bani sau „cadouri” pentru o treaba pe care functionarii, medicii, profesorii s.a. oricum sunt platiti tot de tine, contribuabil, s-o faca. In practica, insa, lucrurile stau altfel, si ele se pot rezuma foarte simplu: nu dai, nu ai! Spaga are si o functie sociala la romani, ca nu-i de colea sa te lauzi cu cat ai dat, sa moara dusmanii de ciuda ca iti permiti si ti se rezolva tot ce vrei. In plus, dupa cum bine observa cineva, in mentalul romanului „atentia”, „cadoul”, spaguta creeaza o legatura intre cel care da si cel care primeste. E o garantie ca omul care ia va face cum stie mai bine ceea ce are de facut. Pe cale de consecinta, refuzul de a primi naste suspiciuni. Ce gandeste imediat o ruda a unui pacient care sufera de o maladie grava si trebuie operat, daca chirurgul refuza plicul? Pai, de obicei se ingrozeste imaginandu-si ca medicul nu ia banii fiindca stie ca bolnavul n-are sanse sa scape. Un solicitant a carui „atentie” e refuzata de functionar are emotii ca problema lui nu va fi rezolvata, ca a dat adversarul sau mai mult sau ca altceva necurat se intampla. Iar mentalitatea asta nu se schimba la o simpla comanda, fie ea si prezidentiala. Eventual, o asemenea schimbare ar putea incepe sa se produca daca oamenii ar vedea rezultate concrete ale luptei impotriva marilor rechini: coruptul Icsulescu si corupatorul Igrecescu la puscarie, pe ani grei, iar castigul rezultat din actele de coruptie – facut public si confiscat. Adica exact ce nu se intampla!
Inca ceva. Bun, sa zicem ca populatia urmeaza indemnul prezidential. Nu mai da spaga nicaieri. In paranteza fie spus, cred ca indemnul asta ar fi trebuit completat cam asa: „Nu mai dati spaga, pastrati banii pentru noile impozite si pentru cele ce se vor majora!”. Paranteza inchisa. Ce vor face, insa, cetatenii care vor refuza sa dea cand vor constata ca sunt tratati cu sictir si nu li se vor rezolva problemele? Vor striga din rasputeri „Sa vina Basescu!” si vor astepta sa rezolve el, fiindca el le-a spus sa nu mai dea? Asta sa fie solutia?