Sănătate

Maceratul de usturoi contra gripei

  • logomytex.png
 

Un remediu naturist la indemana si eficace impotriva gripei, ca profilaxie si tratament, este maceratul de usturoi. Pentru a-l obtine se macina sau se zdrobesc 6-8 capatani de usturoi, se pun intr-un borcan, se toarna un litru de apa rece si se amesteca. Pentru a diminua mirosul si gustul usturoiului, se mai pun in borcan, tot macinate sau zdrobite, doua radacini mici de patrunjel sau doua linguri cu frunze tocate ale aceleiasi plante. Se lasa la macerat cateva ore. Se beau zilnic 5-10 lingurite din acest lichid strecurat (in doua-trei prize) pana se termina. De retinut ca nu se strecoara o data toata cantitatea de macerat, ci numai atat cat se consuma. Celor gripati li se mai pot face si frectii pe spate si pe maini cu acest macerat. Celor care nu suporta mirosul de usturoi, li se pot pune comprese cu macerat pe talpi si li se vor face frectii tot acolo. Atat preventiv, cat si ca tratament se pot bea zilnic, timp de 2-3 saptamani, cate 3-4 cani de ceai cald de tintaura (o lingurita de planta maruntita la o cana de apa clocotita) sau un amestec de trei plante, la alegere, dintre urmatoarele: tintaura, tei, cimbru, nalba, patlagina (cate o lingurita de planta la o cana cu apa).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google