Acelasi scenariu, aceeasi regie

Exista un pattern, sa-i zic asa, un model, un scenariu comun multor chestii care se intampla la varful politicii romanesti din mandatul acesta portocaliu. Se lanseaza un subiect, se discuta pana la suprasaturatie despre el, se fac presupuneri, se avanseaza tot soiul de solutii, se ameninta, se vitupereaza, ba chiar se pun in scena mici farse populare… dar concret nu se intampla nimic sau mai nimic. Natia e ametita cu piesa respectiva, de nu mai stie ce sa creada si se enerveaza fie si la simpla pomenire a subiectului. E momentul in care tambalaul inceteaza de parca nici n-ar fi fost, iar cetatenii privitori la televizor si cititori de ziare rasufla usurati. Linistea nu dureaza mult, de obicei doar cateva zile, si se lanseaza alt „subiect de dezbateri” (am ajuns sa urasc si sintagma asta consacrata!). Cum ar veni, dam – mai precis dau regizorii acestui show – dintr-una intr-alta! Cand mai grele, cand mai usurele, sa poata poporul macar sa traga o data aer in piept intre doua reprezentatii.
Exemple? Am cu gramada! Practic, fiecare spectacol din asta a avut aceeasi desfasurare, cu o singura exceptie, nu intamplatoare: cazul Rompetrol, adica Dinu Patriciu. De ce aceasta exceptie, putem avea doar banuieli. Solide, dar tot banuieli: lui Basescu i s-a pus pata pe Patriciu, carevasazica are ceva personal cu el, cel mai probabil de cand s-a opus ca marinarul sa devina candidat la Presedintie sau de cand, in campania electorala, i-a dat termenul acela ultimativ de doua saptamani. In rest…
In rest, am avut mai intai dezlantuirile lui Basescu impotriva sistemului ticalosit, pe care il ameninta cu „tepe in Piata Victoriei, baieti!”. A tinut-o asa pana cand a ajuns presedinte, dupa care brusc, s-a inamorat de cele mai importante parti ale acestui sistem: capii serviciilor secrete, care l-au servit cu atat devotament pe Iliescu. Alt exemplu: alegerile anticipate. O teza lansata de la Cotroceni si pritocita pana la lehamite de politicieni, analisti, ziaristi, sindicalisti, pensionari, oengisti, frizeri si pedichiuriste. Cand „s-a copt”, sa zic asa, cel ce-a lansat-o a abandonat-o brusc, declarand ca nu mai e de actualitate. Cazul RAFO-JAFO, cum a fost botezat chiar de oamenii puterii, e o alta pilda: scandal, amenintari, indignari, plimbari pe la Parchet, lungi talk-show-uri, declaratii belicoase… ce mai, tot tacamul, de ziceai ca gata! Cazul se va rezolva, statul isi va recupera banii, vinovatii vor infunda ani buni puscaria! Aiurea! Pe cat de brusc s-au umflat pipotele unor „justitiari”, pe atat de rapid s-au dezumflat. S-a mai auzit ceva in ultimele luni despre cazul asta? Nimic! Mucles total! Cu scandalul FNI tot asa: Vantu – scos basma curata, inca unul plecat la dracu-n praznic, altul decedat intre timp si madam Vlas, care se roaga neincetat sa fie tinuta dupa gratii si vrea sa vorbeasca mai mult decat vor magistratii sa asculte! Statul si ceilalti pagubiti au ramas cu buzele umflate. Azi nici despre FNI nu se mai aude nimic. Azi e la rand scandalul telefonului dat de premier si se pune in discutie daca Tariceanu mai are sau nu voie sa foloseasca acest mijloc de comunicare. Iar exemple de acest fel mai sunt. „Grupurile de interese”, scandalul iscat de cuplul Udrea-Cocos s.a.m.d. Toate, cum spuneam, urmeaza acelasi tipic, ceea ce pe mine, unul, ma face sa cred ca au acelasi scenarist si regizor. Si mai cred ca toate sunt episoade ale unui razboi avand o singura miza: puterea. Puterea asupra tarii si puterea in coalitia la guvernare. Numai ca dorinta devenita aproape obsesie a cuiva de a concentra in mainile sale toata puterea in Romania s-ar putea dovedi – istoria sta marturie – o arma care provoaca rani chiar celui ce-o foloseste.
Exista, insa, si alt fel de scandaluri. Unele incomode pentru personaje importantissime ale momentului si, de aceea, maturate foarte rapid sub pres. Despre acest subiect, insa, in numarul viitor.