Grabiti-va – De Revelion, locurile disponibile in pensiunile din Bran sunt limitate

Turistii mai au la dispozitie si oferta unitatilor din Rasnov, Prejmer sau Poiana Marului
Turistii care doresc sa-si petreaca Sarbatorile de iarna, in stil traditional romanesc trebuie sa se grabeasca daca vor sa mai gaseasca locuri in pensiunile din zona Bran – Moeciu. Potrivit reprezentantilor filialei brasovene a Asociatiei Nationale de Turism Rural Ecologic si Cultural (ANTREC), in zona Bran- Moeciu, gradul de ocupare a pensiunilor este, in medie, de 70%. „Cum cei mai multi dintre turistii care si-au facut deja rezervarile au ales cu precadere perioada de Revelion, numarul locurilor disponibile pentru Anul Nou este limitat. In schimb, pentru zilele Craciunului, oferta este cu mult mai generoasa. Asta pentru ca, dupa traditie, romanii prefera sa stea acasa pentru a petrece aceasta sarbatoare”, ne-a declarat un reprezentant al ANTREC Brasov. In schimb, in pensiunile din zona Poiana Marului, Prejmer si Rasnov, numarul locurilor disponibile de sarbatori este mult mai mare decat in Bran. „Asta nu inseamna ca proprietarii unitatilor de cazare de aici nu ofera conditii de cazare si servicii de calitate. Dimpotriva. Pensiunile din aceste localitati sunt mai putin cautate decat cele din Bran din cauza ca turistii cunosc prea putin aceste zone. Pot sa va spun chiar ca peisajele concureaza cu cele din Bran si Moeciu”, a mai subliniat sursa citata. Chiar daca aceste locuri nu se bucura de faima unor obiective turistice, care sa-i atraga pe vizitatori, gazdele cumpenseaza cu alte posibilitati de distractie, care sa ii faca pe oaspeti sa revina. „Turistii care au ajuns o data pe aceste meleaguri au devenit clienti fideli. Ba chiar, multi dintre ei si-au adus si cunostintele si prietenii la noi”, ne-au spus unii proprietari de pensiuni. Acestia au adaugat ca s-au bucurat si de vizite ale turistilor straini, italieni si francezi, dintre ei cei mai incantati aratandu-se francezii.
Patru zile la Bran, cel putin 140 de euro
Astfel, proprietarii de pensiuni din Bran si Moeciu isi ofera serviciile pentru perioada sarbatorilor la preturi cuprinse intre 35 si 70 euro/zi de persoana. Majoritatea asigura pentru acesti bani cazare, demipensiune si masa festiva de sarbatoare. Costurile sunt diferentiate in functie de categoria pensiunii pe care turistul o alege, dar si de perioada pentru care opteaza. Potrivit celor de la ANTREC, tarifele pachetelor de Craciun sunt cu cca 50% mai mici decat cele de Revelion, fiind chiar comparabile cu preturile practicate in alte perioade ale anului. Trebuie mentionat insa ca proprietarii pensiunilor au conceput pentru Sarbatorile de iarna pachete de servicii de cel putin patru zile, iar din aceasta cauza, turistii care doresc sa-si faca rezervari pentru perioade mai scurte au sanse minime sa mai gaseasca locuri. In aceste conditii, o minivacanta de sarbatori la Bran costa cel putin 140 de euro/persoana. Totodata, cei care doresc sa petreaca Revelionul doar cu prietenii pot opta pentru inchirierea vilelor. Doar ca, preturile cerute sunt destul de piperate. De exemplu, o casa de opt locuri din Bran, se poate inchiria pentru patru zile cu 1.500 de euro.
Turistii care nu-si permit sa cheltuie sume atat de mari, dar care nu vor sa renunte la ideea de a petrece sarbatorile in localitatile rurale din judetul nostru se pot orienta catre pensiunile din Rasnov, Prejmer si Poiana Marului. Diferenta consta in faptul ca proprietarii acestora practica tarife mult mai mici fata de cei din Bran sau Moeciu, uneori preturile fiind chiar injumatatite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




