Tehnologie si politica usoara

La birou si acasa, am in permanenta televizorul deschis. Mai putin noaptea, cand dorm, insa mi se mai intampla sa adorm cu aceasta „cutie” in functiune. Telecomanda e mereu la indemana, ba sa caut un jurnal sau altul de stiri, sa pot compara cum „se da” aceeasi stire pe diverse canale, ba sa schimb programul cand incepe, de pilda, un horoscop lung cat o zi de post si mai plictisitor decat discursul agramat si lemnos al unui politician, ba sa vad cine mai e invitat la talk-show-uri si ce debiteaza. Calculatorul e si el deschis aproape tot timpul. La el scriu, in el caut sau verific informatii, prin intermediul lui se „transporta” articolele de ziar. De multe ori, seara, adorm cu ochii umflati de-atata holbat in ecrane.
Ieri, gandindu-ma la triumful asta al tehnologiei asupra fiintei umane, mi-am amintit cu nostalgie de vremurile cand scriam cu capete de creioane chinezesti, din alea cu guma la capat si chiar de perioada in care chinuiam tastele unei stravechi masini de scris. Si mi-am mai adus aminte ca acum o vreme citisem un text realmente delicios scris de Umberto Eco (cunoscut, indeobste, din pacate, doar drept autorul unui roman dupa care s-a facut un film celebru – „Numele trandafirului”). L-am cautat si l-am gasit. Se numeste „Triumful tehnologiei usoare” si cred ca n-o sa va indispun daca o sa-l rezum in coltul asta de pagina.
Eco porneste de la o lucrare a unui american, pare-mi-se, care decreteaza ca mileniul pe care l-am inceput va fi unul al „comunicarii usoare”, simplificate la maximum. Primul pas a fost inventarea telecomenzii, care a eliberat telespectatorul de chinul de-a sta sa priveasca ceea ce nu-l interesa ori sa faca naveta din fotoliu sau din pat spre a schimba programul. Telecomanda a dat libertatea de a „naviga” printre programe (s-a dat chiar si un nume actiunii de a „innebuni” telecomanda: zapping), de a reduce ori inchide sonorul, de a schimba culorile etc. In paralel, s-a produs si eliberarea de obligativitatea de-a urmari emisiunile atunci cand se difuzeaza, prin programarea inregistrarii lor fara ca telespectatorul sa fie prezent. Oamenii au scapat astfel si de desfasurarea lineara a evenimentului prezentat, si de relatia pasiva si obligatorie cu acesta, fiindca o caseta, un CD, un DVD pot fi derulate inainte si inapoi, in cautarea punctelor de interes.
In acest punct, Eco pluseaza cu inca o simplificare: pentru ca telespectatorul sa poata folosi in acelasi timp si telefonul mobil, s-a inceput sa se elimine cu totul sonorul si sa fie inlocuit prin coloane muzicale de pian mecanic, sintetizat la computer. La randul lor, transmitatorii au inceput sa introduca explicatii scrise pentru actiunile derulate pe ecran, astfel incat, de pilda, atunci cand un barbat si o femeie se pregatesc sa se sarute, in partea de jos a ecranului apare un chenar in care scrie „Te iubesc”. Urmatorul pas spre simplificarea maxima este eliminarea miscarii imaginilor, proces inceput o data cu dezvoltarea exponentiala a internetului; in faza asta, telespectatorul poate primi, cu economie de efort intelectual, doar imagini imobile, de slaba rezolutie, adeseori monocolore si fara sunet, deoarece informatiile apar in caractere alfabetice pe ecran. In plus, adesea, utilizatorul de internet nu reuseste sa intre in site-ul dorit, prin urmare trebuie sa ceara un altul si tot asa, intr-un tot mai lung proces liber de zapping, pana uita ce anume a vrut sa ceara initial. Se ajunge astfel la eliminarea oricarei conditionari si la comunicarea ca placere in sine, fara scopuri utilitare sau ideologice.
Urmatorul pas spre simplificare, spre „tehnologia usoara”, va fi o televiziune din care s-au eliminat total imaginile. Aparatul va fi o cutie care va emite sunete, fara a mai fi nevoie de telecomanda, fiindca se va putea face zapping in mod direct, invartind o manivela asezata la un capat al aparatului. Pasul final va fi simplificarea canalelor de transmisie, renuntandu-se la greoaia trensmisie prin eter. De altfel, cu internetul si pay tv-ul noua era a transmisiei prin firul de telefon a si inceput. Si, dupa cum isi aminteste toata lumea, inventatorul „telegrafiei cu fir” a si primit un premiu: Premiul Marconi.
Haios text, nu? Am mai avut un motiv pentru care l-am povestit: mi-a amintit de politica postdecembrista din Romania. Oricat de departe credem ca a evoluat, pana la urma se ajunge tot in punctul de plecare.