Economic

Cu 10 zile inaintea Craciunului, pe piata se vorbeste despre scumpirea carnii

  • logomytex.png
 

.Economia romaneasca de piata tinde sa devina una atipica, plina de mistere. Asta pentru ca in timp ce in tarile occidentale saptamanile premergatoare Sarbatorilor de iarna reprezinta, atat pentru producatori cat si pentru comercianti, un bun prilej de a reduce preturile, incurajand tot mai mult cresterea volumului de vanzari, in tara noastra, cu zece zile inainte de Ajunul Craciunului lucrurile stau tocmai pe dos. Intuind „foamea” cumparaturilor din urmatoarea perioada, unii au lansat pe piata zvonul scumpirii cu 15-20% a carnii si a produselor din carne. Si cum la romani a facut cariera proverbul „nu iese foc fara fum”, nu ar fi exclus, ca in preajma zilei de 24 decembrie sa fim martorii unei majorari in bloc a pretului celei mai gustoase „legume” romanesti: carnea. Teoria este infirmata insa de Ilie Luca, directorul firmei Luca, care ne-a declarat: „Nu am nici un motiv sa actionez in acest fel. In magazinele societatii mele preturile nu vor fi majorate. La ora actuala avem aceleasi preturi ca si in urma cu doua-trei luni. La mine la firma carnea de porc costa in jur de 14,5-14,8 lei noi/kg (n.r.-145.000-148.000 de lei vechi/kg). Am putea vorbi de o crestere a preturilor numai daca se va scumpi vama. Altfel nu”.

Consumatori sau producatori si consumatori
La randul sau, patronul unui important combinat brasovean de crestere a porcilor si de prelucrare a carnii ne-a pus: „Pana la Craciun si Anul Nou nu cred ca poate fi vorba de o majorare a pretului la carne. Zvonurile in legatura cu scumpirea carnii si a produselor din carne au fost lansate de Asociatia Romana a Carnii, organizatie in care peste 80% din membri sunt importatori. Daca tinem cont ca in Romania nu se cresc suficienti porci, firmele care prelucreaza carnea importand la aceasta ora de patru ori mai mult decat anul trecut, si ca la aceasta ora, se platesc taxe vamale pe carcasa de porc, iar ei aduc in tara porcul taiat in patru bucati, fiind astfel practic scutiti de taxe vamale, nu rezulta decat faptul ca in cazul impunerii unor noi taxe vamale din ianuarie 2006, toti oamenii de afaceri din cele peste 80 de procente ale Asociatiei vor majora preturile. Insa ei nu ar trebui sa actioneze in acest fel pentru ca au de unde sa suporte diferenta dintre pretul cu taxe si cel fara taxe. Pai, de cand a scazut cursul de la 42.000 lei/euro la 36.000 de lei/euro a scazut cumva pretul carnii in magazine? Ar fi fost normal sa se intample asa, dar din pacate, preturile au ramas neschimbate. De aceea, Guvernul trebuie sa analizeze si sa gandeasca rational ce doreste sa faca in urmatoarea perioada: ori devenim numai consumatori ale produselor din strainatate sau punem la punct o strategie pentru incurajarea crescatorilor de animale, astfel incat sa mancam ce producem in tara, nu ce ne dau altii”.

A mai ramas speranta
In aceste conditii, nu ne ramane decat sa speram ca, cel putin pana la sfarsitul anului, scumpirile ne vor ocoli si ca vom putea cumpara la preturile actuale. La aceasta ora, un kilogram de pulpa de porc fara os sau de cotlet poate fi cumparat de pe rafturile comerciantilor cu circa 15,5 lei noi (adica 155.000 de lei vechi/kg), in timp ce pulpa de vita fara os se vinde cu 12,5 lei noi/kg (125.000 de lei vechi/kg). Totodata, carnatii proaspeti se gasesc pe piata la preturi cuprinse intre 11,1 si 13,5 lei noi/kg (110.000 si 135.000 de lei vechi/kg). Toba costa aproximativ 10 lei noi/kg (100.000de lei vechi/kg), caltabosii circa 9 lei noi/kg (90.000 de lei vechi/kg), muschiul file in jur de 23,5 lei noi (235.000 de lei vec hi), iar sunculita taraneasca aproape 15 lei noi/kg (150.000 de lei vechi/kg).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google