Economic

„2006, un an linistit pentru piata imobiliara brasoveana” , sustine vicepresedintele filialei locale a Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare

  • logomytex.png
 

Dupa ce in ultimii ani, pe piata imobiliara brasoveana au fost inregistrate importante salturi in privinta preturilor de tranzactionare a imobilelor, cele mai mari modificari fiind inregistrate in 2003 si in 2004, anul viitor va fi unul mai linistit din acest punct de vedere. Cel putin aceasta este prognoza agentilor imobiliari din oras.
Cele mai semnificative majorari de preturi sunt asteptate la terenuri, deoarece, in ultima perioada s-a inregistrat o crestere a cererii in acest sector. „Asta nu inseamna insa ca vom asista la scumpiri spectaculoase, asa cum s-a intamplat in ultimele luni cand preturile terenurilor s-au majorat in unele cazuri chiar si cu 50%, fata de anul anterior. Avand in vedere faptul ca oferta de terenuri in imprejurimile Brasovului este si ea in crestere, in 2006, preturile suprafetelor destinate constructiei de case ar putea salta cu cel mult 30%”, a subliniat Adrian Pop, vicepresedintele filialei brasovene a Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare (UNIM) Brasov.

Preturile apartamentelor vor ramane neschimbate
Nu acelasi lucru se poate spune despre costurile de tranzactionare a apartamentelor, agentii imobiliari fiind ceva mai rezervati in a face estimari. In conditiile in care in alte zone ale tarii este de asteptat o ieftinire a locuintelor de bloc, agentii brasoveni estimeaza ca in 2006, preturile de vanzare a apartamentelor nu se modifica. „Oferta de apartamente este inca scazuta in raport cu nevoia de locuinte a populatiei. Abia cand vor aparea noi cartiere de blocuri care sa faca concurenta celor existente vom putea asista la o ieftinire a apartamentelor. Daca in alte orase se prognozeaza o scadere a preturilor locuintelor, acest lucru se explica prin faptul ca acolo au fost ridicate blocuri noi, cu un grad de confort superior celui oferit de spatiile vechi”, a mai spus Pop. Nici chiriile nu vor cunoaste modificari notabile. Agentii imobiliari spun ca in Brasov, preturile de inchiriere au crescut constant de la un an la altul, cu pana la 20%. Asta in contextul in care oferta este generoasa, multi achizitionand locuinte pentru a le inchiria ulterior, insa nu reuseste sa satisfaca cererea tot mai sporita. „Randurile celor care inchiriaza apartamente pentru locuit este ingrosat de investitorii care cauta spatii pentru comercializare sau pentru productie. Ca sa nu-i mai punem la socoteala si pe oamenii de afaceri care inchiriaza locuinte pentru ei sau pentru angajati”, a adaugat Adrian Pop. In acest context, anul viitor ar putea aduce modificari ale chiriilor de cca 10-15% in plus.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google