Bugetari amarati, ce mai…

Printre bizonii, rechinii, lupii si fosilele ce formeaza asa-zisa „clasa politica” de la noi exista exemplare (fie politruci recunoscuti, fie mascati in „tehnocrati”) care se impauneaza sau, dupa caz, isi plang fariseic de mila fiindca, vezi Doamne, se sacrifica pentru tara si popor acceptand o functie de demnitate publica. Am auzit de-a lungul anilor o sumedenie de declaratii prin care insi din astia se bateau cu caramizile in piepti ca si-au lasat balta afacerile infloritoare pentru a servi patria, ca si-au abandonat slujbele ultrabanoase din sectorul privat pentru a se inhama la jugul lucrului la stat. Si ca pierd bani frumosi doar pentru ca-s buni la suflet, filotimi si animati de dorinta de-a-si pune priceperea si buna credinta in slujba natiei. Gogorite! Si, daca am fi intr-atat de naivi incat sa le luam de bune, ar trebui ca romanimea sa le multumeasca in genunchi indivizilor astora, sa dea acatiste la biserica pentru ei si sa-i pomeneasca in rugaciunile spuse inainte de culcare. Ba sa-si puna si copii sa recite: „Inger ingerasul meu/ Ai grija de Peneleu/ Si nu uita de Pedeu” etc; plus inca niste rugaciuni mai mici pentru Udemereu si strutacamila umanisto-conservatoare a lui Voiculescu.
Vorbaria asta duhnind a demagogie de la o posta n-are culoare politica. Vi-l mai amintiti pe Vacaroiu proclamandu-se „Hagi al finantelor” si dand de inteles ca ar fi putut face avere mult mai mare decat aia pe care o are daca nu s-ar sacrificat in politica? Din pacate, schimbarea guvernarii n-a insemnat, asa cum ni s-a tot promis, abandonarea acestui scarbavnic narav. Si nici renuntarea la politicianism, la clientelism, altfel spus la numirea unor insi in functii publice dintre cele mai inalte avand drept criterii principale spiritul de gasca, cumetriile, carnetul de partid, dorinta de capatuiala, pofta de-a deveni VIP si de-a aparea la televizor si prin ziare, de-a decide soarta altora.
Ajungand acolo, sus, specimene de acest gen imping demagogia si mai departe, sugerand, atunci cand n-o spun de-a dreptul, ca lucreaza pe lefuri modeste in comparatie cu ce ar fi putut castiga daca si-ar fi vazut de afaceri sau daca ar fi lucrat la mari companii din sectorul privat. Aiurea! Pai, de pilda, cine s-ar bate pentru un sef-perceptor al tarii care nu stie sa socoteasca TVA-ul nici cu un calculator? Sau pentru un contabil agitat al Sanatatii care nu cunoaste nici macar legea ce-i reglementeaza activitatea? Una la mana. A doua e si mai revoltatoare: pentru demnitarii astia de mucava, leafa de ministru, de parlamentar, de secretar de stat – invidiata de imensa majoritate a romanilor – e un soi de bacsis, de maruntis, acolo. Grosul si-l iau din alta parte. Iata-l de pilda pe aiuritorul ministru de Finante, Sebastian Vladescu, personajul intrat in memoria colectiva prin amenintarea ca isi propune nu sa ajute, ci sa bulverseze mediul de afaceri. Pe langa leafa de ministru, pe care i-o platim degeaba, domnu’ Vladescu are doua „indemnizatii” lunare totalizand vreo 20.000 de euro, fiindca a fost pus mot al comisiilor de privatizare a BCR si-a CEC! Ce-au facut pana acum comisiile astea in afara de-a tot amana respectivele privatizari? Aud?
Culmea, dupa ce cuantumul acesta urias a aparut in presa, personajul a sustinut ca habar n-avea de marimea indemnizatiilor! Cica ar fi aflat citind ziarele! Si ca nu e el de vina pentru banetul asta, ci Guvernul din care face parte! Vrand, probabil, sa induioseze, a mai spus ca a facut cerere sa se miscoreze indemnizatiile la nivelul celorlalti mebri ai comisiiilor, adica de doua ori cate 5.000 de euro lunar. Hmmm… Adica sa se dea o hotarare de Guvern numai pentru dansul, dupa ce abia s-a dat una, pe sest, prin care s-au marit indemnizatiile? Si nu e singurul demnitar care isi umple astfel, fara nici o bataie de cap, teschereaua. Domnu’ Bodu, de la Perceptie, umfla si el peste 4.000 de euro lunar de pe urma calitatii de membru in diverse comitete si comitii. Domnu’ Bogdan Olteanu, ministrul pentru relatia cu Parlamentul, umfla si el de la comisii vreo 4.000-5.000 de euro lunar, ca si primarul Capitalei, Adriean Videanu. Astea sunt doar cateva exemple, asa, mai notorii. Mai exista puzderie. Cum ar veni, am scapat de capusele din PSD doar pentru a da de altele, cel putin la fel de flamande.