BRAȘOVEAN evacuat temporar din casă, după „episoade” de violență
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „distrugerea” și au emis ordin de protecție împotriva suspectului.
„În fapt, la data de 25 noiembrie 2021, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 48 ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 14 noiembrie 2021, un bărbat, în vârstă de 39 ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, iar ulterior, la data de 21 noiembrie 2021, bărbatul ar fi agresat-o fizic din nou pe soția sa, provocând, totodată, distrugeri telefonului mobil al acesteia. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.