BRAȘOV. COVID-19. 15 sancțiuni aplicate de polițiști, în urma unei petreceri date la Râșnov
Polițiștii brașoveni au acționat și ieri în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov, în contextul stării de alertă.
Astfel, potrivit bilanțului, polițiștii brașoveni au verificat peste 2.900 locații, 50 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 91 de mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 9.500 lei.
De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat peste 3.750 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
„Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au constatat un eveniment privat ce se se desfășura fără respectarea prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au identificat o locație situată pe raza stațiunii Râșnov din județul Brașov, în interiorul căreia era în desfășurare o petrecere privată, la care participau mai multe persoane. Cadrele de poliție au identificat atât proprietarul locației și organizatorul evenimentului privat, cât și participanții, aplicând 15 sancțiuni conravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, evenimentul fiind întrerupt”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Polițiștii au desfășurat și acțiuni de informare a cetățenilor și operatorilor economici cu privire la restricțiile din această perioadă.
TELVERDE – 0800800165 este numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli pe linie antiCOVID.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.