BRAȘOV. Fără permis, dar la volan, pentru o plimbare cu soția
Un bărbat care nu deține permis de conducere a fost prins șofând pe DN 73A, ieri după-amiază.
„La data de 11 noiembrie 2021, în jurul orei 12.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN 73A, pe raza localității Șercaia din județul Brașov, iar pe locul din dreapta față, în calitate de pasager, se afla soția acestuia.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autovehiculul condus aparține soției acestuia, pe care aceasta i l-ar fi încredințat spre a fi condus pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că soțul său nu are acest drept”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.