2 MORȚI. Încă un incendiu la un spital Covid din România!
Acesta s-a produs în această dimineață la spitalul suport Covid Movila Vulpii din Ploiești. Doi bărbați, în vârstă de 74 și 75 de ani, au decedat, iar 15 pacienți au fost transferați de urgență la Spitalul Județean Ploiești. O angajată a unității medicale, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, a fost transferată la Spitalul Floreasca din București.
Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Secția respectivă fusese renovată recent.
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, nu a confirmat că unele probleme la instalația de oxigen ar fi declanșat focul, declarând la Digi 24: „Evident, aici, la fel ca la celelalte cazuri, ancheta – probabil penală – va stabili exact circumstanțele în care s-a produs acest incendiu. Vorbim de o secție renovată de curând, care, din primele informații, ar avea și autorizație de la ISU. Evident, această informație va trebui verificată. Toate circumstanțele în care s-a produs acest incendiu vor trebui verificate”.
Bogdan Nica, managerul spitalului, a declarat după incendiu, potrivit Antena 3: „Există o autorizație parțială, pentru că în rest a trebuit să modificăm documentația. Când am venit eu manager, am aflat că aici nu erau planuri. Și a trebuit să refacem planurile și să refacem documentația, mai ales după ce am modificat instalația de oxigen și am pus-o pe stocator și nu pe butelii. Nu de la stația de oxigen se pare că a izbucnit nenorocirea, ci probabil a fost o defecțiune, probabil la un aparat, un pulsoximetru, fie patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat și probabil s-a produs o scânteie. Erau doi bolnavi cu o cantitate de oxigen acolo, e un risc asumat când tratezi cu o cantitate mare de oxigen, orice mică scânteie, sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.