Expres

AEROPORTUL BRAȘOV. 70% din lucrări sunt finalizate

  • aeroport_292126.jpg
 

Ritmul construcţiei componentelor infrastructurii Aeroportului Internaţional Braşov este unul bun, în momentul de faţă fiind înregistrat un progres de până la 70% în privinţa lucrărilor executate de asocierea SC BOG’ART SRL – SC UTI Facility Management SA.

Cele două firme implementează contractul privind obiectivul de investiţii „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte (Rest de executat)”, în valoare de 37.157.426,78 lei.

În baza acestui contract, a cărui execuţie a început în cursul lunii iulie 2021, sunt în diverse stadii de construcţie clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea și drumul de acces între terminal şi DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare, precum şi rețelele interioare de utilităţi. Astfel, conform datelor furnizare de Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, cel care verifică periodic stadiul lucrărilor, situaţia din teren se prezintă astfel:

– Clădirea energetică este construită în întregime, iar în cursul săptămânii viitoare vor fi finalizate închiderile, adică placarea exterioară a clădirii şi montarea uşilor, astfel încât în prima săptămână din luna noiembrie să înceapă echiparea celor trei camere alocate elementelor de comandă pentru balizaj. Pe lângă acestea, o cameră specială va fi destinată gestionării agentului termic, iar într-o altă cameră vor fi amplasate celulele pentru transformatori.

– Posturile de control acces, adică cele două porţi ale Aeroportului sunt şi ele în fază finală de construcţie, una fiind amplasată lângă terminal, iar cealaltă, în vecinătatea remizei PSI.

– Gospodăria de apă înseamnă două construcţii care sunt aproape de finalizare, acestea urmând să stocheze rezerva de apă necesară alimentării terminalului şi hidranţilor de pe amplasamentul de la Ghimbav.

– Parcarea publică situată în faţa terminalului și drumul care asigură accesul spre terminal dinspre drumul judeţean 103 C, sunt în stadiu avansat de execuţie. În cazul ambelor componente de infrastructură a fost realizat stratul superior şi urmează aşternerea asfaltului.

– A început şi asfaltarea drumurilor tehnologice şi de handling din cadrul Aeroportului, respectiv a căilor de acces de pe lăţimea platformei de parcare a aeronavelor şi din faţa Terminalului, care continuă spre remiza PSI şi spre viitoarele garaje.

– Rețele interioare de utilităţi au fost finalizate pentru clădirile deja construite.

– La remiza PSI se înregistrează cel mai mic progres al lucrărilor, respectiv 20% , însă constructorii promit că vor recupera întârzierea.

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, este mulţumit de stadiul lucrărilor. „Deşi am avut un start anevoios cu aceste lucrări, fiind nevoiţi să reziliem contractul iniţial şi să reluăm procedurile pentru a găsi un alt constructor, mă bucur că am depăşit toate problemele şi am intrat pe un parcurs normal, care să ne permită să încheiem lucrările într-un timp cât mai scurt. În momentul de faţă, lucrările prevăzute în contract evoluează conform planificărilor”, a menţionat şeful executivului judeţean.

În altă ordine de idei, echipa de implementare a Aeroportului urmează să primească în aceste zile forma finală a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Clădiri și Infrastructură Anexe la Aeroportul Internațional Brașov, elaborat de asocierea SC PENCRAFT SRL – SC MIHUL SRL.

Construcţiile şi infrastructura care vor fi proiectate sunt clădirile în care vor funcţiona birouri operaţionale, arhive, garaje pentru autospecialele de deszăpezire, pentru degivror şi echipamentele Friction Tester, magazii de piese şi vestiare, alături de tancul și platforma de alimentare cu combustibil, platforma de sortare a deșeurilor, amenajarea peisagistică şi sistematizarea zonei verzi din vecinătatea Terminalului, sistemul de irigație a suprafețelor înierbate, soluția pentru colectarea separată a scurgerii lichidului de degivrare și antigivrare, precum şi staţiile de încărcare pentru autovehicule electrice.

„În perioada imediat următoare vom aproba studiul de fezabilitate în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Judeţean după care firmele de proiectare vor trece la elaborarea proiectului tehnic pentru clădirile şi infrastructura care vor completa Aeroportul. În privinţa şantierelor deschise pe amplasamentul de la Ghimbav, avem şedinţe săptămânale cu reprezentanţii firmelor, astfel încât să identificăm din timp toate problemele care ar putea interveni în buna desfăşurare a lucrărilor şi să avem soluţiile pregătite”, a explicat directorul executiv Alexandru Anghel.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button