Expres

Județul BRAȘOV. UTV achiziționat cu fonduri europene, pentru stingerea incendiilor din zona Beclean

 

Primăria Beclean a achiziționat de curând un UTV pentru stingerea incendiilor. Utilajul mobil a fost achiziționat în urma depunerii unui proiect cu fonduri europene. 

Acesta poate fi folosit și pentru acțiunile de dezinfecție din comună.

„Acest UTV l-am achiziționat pentru Compartimentul Situații de Urgență, în cazul în care avem nevoie de a stinge incendii. Acesta este achiziționat cu fonduri europene, prin GAL Microregiunea Valea Sâmbetei, de unde am primit 15.500 euro și cu cofinanțarea noastră care a fost de 13.000 euro. Este de mare trebuință acest UTV deoarece avem perioada aceea critică, în cazul unui incendiu la vreun imobil sau vegetație așa cum din păcate a mai avut loc de-a lungul timpului. Pentru că dimensiunile acestuia sunt unele mici, se poate strecura cu ușurință în locuri greu accesibile și totodată este aici în Beclean iar perioada aceea critică, minutele sunt  importante și putem acționa cu el pentru stingerea incendiilor sau diminuarea lor până când ajung pompierii. Este dotat cu rezervor. De asemenea, am achiziționat și un rezervor mai mare pentru a-l avea pregătit cu apă, funcționează cu presiune pe diferite trepte. Este foarte bun pentru asemenea situații”, a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean, citat de fagarasultau.ro.

La finalul lunii septembrie au fost demarate lucrări la remiza de pompieri, pentru construirea unui corp administrativ și a unui garaj care să adăpostească acest utilaj.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button