COVID-19. Cadre medicale din Brașov, protest în fața Guvernului: „CÎȚ(i) ca noi vrei să plece din Sănătate?”, „Ne-ați pus costume de cosmonauți. Ne vreți SUPUȘI, HARNICI și MUȚI!” (Galerie FOTO)
Cadre medicale din Brașov s-au etichetat pe rețelele de socializare ca participante la un protest în fața Guvernului, în urmă cu două zile.
Redăm din mesajele transmise de protestatari: „CÎȚ(i) ca noi vrei să plece din Sănătate?”, „Ne-ați pus costume de cosmonauți. Ne vreți SUPUȘI, HARNICI și MUȚI!”, „La începutul pandemiei, nu ați vrut să ne testați, dar acum, PE BANII NOȘTRI, VREȚI SĂ NE ȘI OBLIGAȚI!”.
Participanții au purtat pe ei și foi pe care cuvântul „erou” era tăiat și înlocuit cu „asistent medical” sau „oameni”, ca mesaj clar către autoritățile care se folosesc de imaginea lor, pentru campania provaccinare.
„Pentru că guvernele vin și pleacă, iar în urmă au lăsat de fiecare dată un sistem de sănătate în colaps și subfinanțat, pentru că clădirile vechi ale spitalelor noastre au devenit un pericol atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale, pentru nerespectarea legii salarizării care a afectat categoriile de personal cu veniturile cele mai mici din sistem, pentru că sporurile se acordă încă la salariile de acum patru ani, pentru că vaccinarea personalului medical ar trebui sa fie voluntară și liber consimțită așa cum este pentru oricare alt cetățean român, pentru că testarea cadrelor medicale trebuie suportată de angajator, nu de către angajați și pentru că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !!!”, a explicat un asistent medical de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.