Expres

BRAȘOV. Pietonal nou de astăzi / Peste 100 de activități în peste 30 de locuri la FOV

 

Începând de astăzi, timp de o săptămână, Brașovul reunește administrații din majoritatea județelor și municipiilor importante din România, pentru a da semnalul că este necesară o schimbare de atitudine în politicile de mediu, în cadrul Conferinței pentru politici publice de mediu, care beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României. Cetățenii vor fi și ei implicați, prin evenimentele care atrag atenția că mașina trebuie lăsată acasă, pentru a recâștiga din spațiul urban.

Miza principală este să facem din Brașov Capitala Verde a României, iar asta se poate obține prin aplicarea mai multor principii: pe de o parte de gestionare responsabilă a resurselor, de tranziție către economia circulară, felul în care abordăm mobilitatea din oraș și să facem din Brașov un oraș în care să poți să îți lași mașina acasă și să folosești transport public, bicicletă sau mers pe jos. Totodată, felul în care creăm armonie între dezvoltare și natură și mediul natural. Sunt elementele pe care vom construi acest deziderat, de Brașov – Capitală Verde a României, iar un astfel de eveniment, Forumul orașelor verzi, ne ajută atât prin a transmite un mesaj puternic – pentru că vom avea conferința de politici publice la care va participa și președintele României și peste o sută de reprezentanți de autorități publice românești. Pe de altă parte este un moment bun pentru a pilota anumite măsuri în oraș, vorbim aici despre pietonalizarea unor zone și despre diverse ateliere pe care le-am gândit pentru cetățeni, atât pentru adulți cât și pentru cei mai tineri dintre cetățenii orașului. Vrem să construim pas cu pas acceptanță și mândria brașoveanului de a fi parte din acest demers, de a fi parte din Brașov Capitala Verde a României”, a explicat primarul Allen Coliban, în conferința de presă care a anunțat începerea FOV, dar și a Alpin Film Fest, care se desfășoară anul acesta în cadrul forumului.

„Am contribuit la finanțarea ambelor evenimente. Sincer, și personal salut ambele evenimente, le consider extrem de benefice, atât în calitatea mea de ecologist convins cât și de alpinist. Forumul Orașelor Verzi este o premieră și sper să devină un succes și un eveniment cu tradiție. Alpin Film Festival are o tradiție îndelungată, au dovedit deja valoarea lor. Sper ca rezultatul acestor două evenimente să facă din Brașov un centru montan așa cum ni-l dorim și așa cum merită și un oraș verde, un vârf de lance în România în această privință”, a declarat Szenner Zoltan-Huba, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

„Îi așteptăm pe brașoveni să se bucure de Forumul Orașelor Verzi în Piața Sfatului, în Piața Brassai, pe noul pietonal temporar dintre Modarom și Star, unde vom avea Street Delivery, pe Aleea de sub Tâmpa, dar și la AFI, și la Coresi, și în Avantgarden, unde se desfășoară tot felul de activități. Avem dezbateri, avem ateliere pentru copii, avem ateliere pentru adulți de colectare selectivă și reciclare, avem expoziții foto, avem treasure hunt, avem parade de bicicliști, concerte și în general multă voie bună. Toate detaliile programului sunt pe www.fovbv.ro și pe pagina de Facebook Forumul Orașelor Verzi. Pe termen lung, ne dorim să facem Conferința de politici publice de mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi să devină un eveniment etalon pentru Europa de Sud-Est. Ne dorim ca primari din Bulgaria, Macedonia, Serbia și alte țări din acest spațiu să vină la Brașov și să învețe cum să accelereze tranziția către verde. Pentru brașoveni, ne dorim ca acest eveniment să devină unul de tradiție, în care de la an la an măsurăm progresele noastre ca municipalitate și comunitate, progresele de a deveni cu adevărat Capitala Verde a României”, a prezentat Nicoleta Cîrjan, managerul festivalului, câteva dintre activități, dar și .impactul pe care municipiul Brașov și-l dorește prin acest festival.

Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de mediu organizat în perioada 6-12 septembrie 2021, care își propune să contribuie la obiectivul „Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.
Evenimentul este structurat pe trei categorii de activități: o conferință internațională de politici publice de mediu (9-11 septembrie 2021) adresată autorităților locale din toată țara, activități de informare, conștientizare și divertisment pentru publicul brașovean, derulate de ONG-uri în mai multe locuri din oraș, precum și demararea unor măsuri pe termen lung ale municipalității de tranziție spre verde, precum colectarea selectivă a deșeurilor, încurajarea mobilității alternative și îmbunătățirea calității aerului.
Partenerii instituționali ai municipalității în organizarea Conferinței Internaționale de Politici Publice sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Detalii despre programul Forumului Orașelor Verzi găsiți pe www.fovbv.ro.

 

Zona Star-Modarom va deveni pietonală timp de o săptămână, în timpul Forumului Orașelor Verzi, în perioada 6-12 septembrie, ca proiect-pilot pentru transformarea definitivă a străzii în spațiu pentru pietoni (detalii: BRAȘOV. Va deveni zona dintre Star și Modarom pietonală non-stop?!…Primarul Coliban așteaptă feedback-ul oamenilor).

„Ne-am propus să facem din orașul nostru capitala Verde a României, iar pentru asta trebuie să deschidem orașul către cetățeni și către pietoni. De aceea, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, toată zona aceasta va deveni o zonă pietonală. Aici vor fi ateliere creative, activități sportive, zone de lectură. Este un proiect-pilot care ne va permite ulterior o transformare definitivă a acestei zone într-o pădure urbană, cu spații pentru pietoni”, a explicat primarul Allen Coliban.

Această stradă nu este singura care va fi închisă cu ocazia forumului. În Comisia de circulație au fost avizate și următoarele restricții, care au primit și avizul final al Poliției:

1. Șirul Ludwig van Beethoven

– circulația va fi închisă în perioada 09.09.2021 – 12.09.2021, în intervalul orar 10.00 – 22.00, cu excepția benzii pe sensul către poarta Ecaterina, care va rămâne deschisă circulației

2. Str. Mureșenilor

Închiderea parțială a circulației pe banda 1 (dinspre Piața Sfatului) pentru perioada 09.09.2021 – 12.09.2021, în intervalul orar 10.00 – 22.00 și transformarea celorlalte benzi în sens unic, către Șchei.

3. Str. Postăvarului

Închiderea circulației în data de 09.09.2021, în intervalul orar 10.00 – 15.00

4. Str. Lacurilor – Calea București – Str. Toamnei – Str. Mihail Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. Nicolae Iorga – Str. Mureșenilor – Piața Sfatului.

– închiderea secvențială a circulației în intervalul orar 16.00 – 18.00, cu ocuparea în întregime a benzilor de circulație pe sensul de mers și escortă din partea Poliției Rutiere, pentru parada bicicliștilor, organizată în data de 12.09.2021.

Programul de aprovizionare al unităților comerciale nu va fi afectat de restricții.

Citiți și:

 

BRAȘOV. Automat de colectare ambalaje contra bilete RATBV. Doar una dintre surprizele de la FOV

BRAȘOV. Transport public gratuit pentru toți, timp de patru zile

BRAȘOV. Allen Coliban despre codul roșu anunțat de ONU


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button