Și un jandarm brașovean a primit Emblema de Onoare a MAI (Galerie FOTO)

Căpitanul Tudor Deleanu, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, a primit emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul evenimentului în care au fost premiați și doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.
„Cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, căpitan Tudor Deleanu a primit «Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne» pentru activitatea profesională desfășurată, precum și ca apreciere a rezultatelor deosebite obținute.
Colegul nostru, șef al Secției de Jandarmi Montană Bran, a participat la multiple acțiuni de salvare în Masivul Piatra Craiului, una dintre cele mai complexe acțiuni de căutare a fost aceea de căutare și salvare a unui grup de turiști, care din cauza lăsării serii, a terenului foarte accidentat și a epuizării fizice și psihice nu a putut continua deplasarea. Prin folosirea tehnicilor specifice de alpinism și după eforturi susținute de mai multe ore, aceștia au fost aduși la baza muntelui în siguranță. Pasionat de munte, Tudor își face cu pasiune și dedicare meseria, acolo unde se simte cel mai bine: pe crestele cele mai înalte ale munților.
Felicitări, Tudor! Ne mândrim cu reușitele tale!”, au transmis reprezentanții IJJ Brașov.
VEZI ȘI:
Doi pompieri de la ISU Brașov au primit Emblema de Onoare a MAI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

