BRAȘOV. Poliția Locală, acțiune rutieră după accidentul de pe str. Toamnei / S-au dat și amenzi
Polițiștii locali brașoveni au demarat o acțiune rutieră, după accidentul de ieri, de pe str. Toamnei din municipiul Brașov, unde o femeie a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa strada prin loc nepermis (foto 2).
„După producerea accidentului de ieri, de pe strada Toamnei, agenții au desfășurat o serie de acțiuni preventive de amploare la nivelul întregului municipiu, atât în cartiere, cât și în centrul orașului. Odată cu oferirea flyerelor, agenții au «împărțit» pietonilor neatenți și zeci de avertismente verbale, dar și șase sancțiuni pecuniare acolo situația s-a impus! Așadar, timp de două zile, polițiștii locali s-au focusat cu precădere pe campanie și au derulat, pe lângă activitățile curente, acțiuni de prevenție și informare pe această temă, în zonele deja tradiționale din punct de vedere al încălcărilor regulilor de circulație pietonală. Și aici amintim Bulevardul Saturn, Calea București sau strada Mureșenilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
Polițiștii locali le amintesc brașovenilor și nu numai lor că traversarea străzii se face doar prin locurile special amenajate în acest sens și numai după asigurare (acolo unde nu există semafoare pentru pietoni). „FOLOSEȘTE ZEBRA!” este campania inițiată de Poliția Locală Brașov, în parteneriat cu regia locală de transport în comun, pe care acum o readuc în atenția cetățenilor.
Această campanie are caracter permanent, „dar polițiștii locali vor lăsa deoparte latura preventivă și vor aplica amenzi celor care nu înțeleg să respecte normele de circulație pietonală”, după cum a atenționat Anca Lăutaru.
Afișul campaniei este prezent pe toate ecranele LCD din autobuzele RATBV S.A..
Doi polițiști locali au intervenit pe str. Toamnei
Printre primii care au intervenit, ieri, la accidentul de pe str. Toamnei au fost doi polițiști locali. Ei i-au acordat primul ajutor femeii rănite. „Echipajul Poliției Locale aflat în timpul unei misiuni de patrulare pentru menținerea ordinii și liniștii publice în centrul orașului a observat o persoană întinsă pe carosabil, plină de sânge în zona capului. Femeia încercase sa traverseze strada Toamnei prin loc nepermis, când a fost acroșată de un autoturism. Cei doi agenți au oprit mașina, au luat kit-ul de prim ajutor din mașina de patrulare și au bandajat victima pentru a nu pierde sânge până la sosirea cadrelor medicale. Totodată, polițiștii locali au asigurat zona pentru conservarea probelor”, a precizat reprezentantul Poliției Locale Brașov.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident pe str. Toamnei!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.