BRAȘOV. Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism respinge ideea de pasaje subterane pentru pietoni în zona Gării / Ce a hotărât legat de Palatul de Justiție gândit în Centrul Civic
Pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Brașov, care a avut loc zilele trecute, s-au aflat și două proiecte al căror beneficiar este chiar Primăria Brașov.
Astfel, la primul proiect (unde proiectant este LHP ARHITECTURA SRL) s-a solicitat analiză și punct de vedere pentru documentația de urbanism PUZ „Modificare parțială PUZ Centru Civic Brașov”, în vederea construirii Palatului de Justiție în acea zonă. Răspunsul CTATU a fost negativ.
Redăm hotărârea:
„Se recomandă revizuirea temei de proiectare, în condițiile în care amplasarea funcțiunii de Palat de Justiție în această zona este inoportună din punct de vedere urbanistic (asigurarea acceselor și fluxurilor necesare), fiind necesară integrarea unor funcțiuni culturale, a unor spații verzi ample corelate cu dezvoltarea unei structuri urbane coerente”.
Al doilea proiect a vizat parcarea subterană din zona Gării Brașov, cu pasaje pietonale subtenare.
Proiectant este „SC POPP & ASOCIAȚII”.
Serviciul Investiții a solicitat analiză concept arhitectural pentru: „Construire parcare subterană Zona Gării Brașov și pasaje pietonale subterane Zona Gării Brașov”, iar CTATU a emis o hotărâre prin care se recomandă următoarele:
„1. reducerea la minim a impactului vizual al intervenției supraterane și reanalizarea variantelor de amenajare a zonei din fața Gării, astfel încât să nu se obtureze
perspectivele asupra Gării;
2. reanalizarea soluției de trafic care va fi în corelare cu proiectul privind terminalul de transport; continuarea pieței urbane atât la nivel funcțional cât și estetic;
3. studierea variantei de rezolvare a traficului pietonal la suprafață și renunțarea la pasajele pietonale subterane”.
Celelalte proiecte (încă 10 la număr) și hotărâri aferente acestora pot fi găsite AICI!
VEZI ȘI:
BRAŞOV. Primăria oferă Curţii de Apel 6.000 mp în Centrul Civic, pentru construirea unui sediu nou
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.