Politic

De ce-l susține Mara Mareș pe Florin Cîțu?! EMOȚIONANT… „E actual în gândire și faptă”

 
Făgărășeanca Mara Mareș a fost o susținătoare a lui Ludovic Orban, fiind propulsată, prin alegeri democratice – evident, la șefia Tineretului Național Liberal. Acum, devenind consilier de stat la Cancelaria premierului, Mara Mareș este alături de Florin Cîțu în „bătălia” cu Ludovic Orban pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), alegerile urmând a avea loc la Congresul Național din data de 25 septembrie.
 
„Atunci când vorbesc despre liberalism în stare pură, prima persoană la care mă raportez este Florin Cîţu. Îl cunosc de mulți ani, timp în care am apucat să-i cunosc povestea și poveștile, deopotrivă. Știu în ce crede, știu cum muncește, știu cum gândește. Am tras concluzii despre el în timp, nu doar recent sau ocazional. Așadar, vorbesc în cunoștința de cauză atunci când spun că Florin Cîțu este un rebel prin natura lui. Nu există persoană sau situație care să îl facă să acționeze altfel decât simte. Asta poate enerva, desigur, și e limpede de ce.
E un om care urăște compromisul și iubește performanța. Nu are nici datorii de sistem, nici datorii politice și, cel mai important, atunci când face ce trebuie nu are nu are frică de consecințe. L-am văzut mergând înainte indiferent de pericole în nenumărate ocazii, atunci când unii îl criticau pentru că ieșea din peisajul politic tradițional cu care suntem mult prea obișnuiți. Dar, mereu, știa exact ce face. Asta s-a văzut în rezultatele economice pe care le-a obținut pentru România. Din punct de vedere economic, Florin Cîțu nu mai are multe de demonstrat. Ne-a lămurit, știe ce face și face bine. Însă, din punct de vedere politic, abia a început. Cu aceleași principii sănătoase și moderne. Suntem pe mâini bune.
 
De ce vă spun toate astea? Pentru că am regăsit valorile lui Florin Cîțu în generația mea, generația tânăra. Generația sătulă de politica veche, generația care vrea performanță, nu concesii. Generația care vrea să trăiască în țara lui «se poate».
 
Florin Cîţu e de-al nostru. Nu doar pentru că poartă adidași și blugi, ci pentru că e actual în gândire și în faptă.
 
Florin Cîțu are o vorbă, mi-o spune de când îl știu: «evolution is everything».
 
Îl cred. Mă regăsesc și îmi asum”, a scris, printre altele, Mara Mareş pe contul său de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button