După Margherita, fiul Clejanilor a „picat” verificarea cu aparatul DrugTest / Ce mesaj a transmis Fulgy
Fulgy, fiul Clejanilor, a „picat” verificarea cu aparatul DrugTest, în timpul unui control rutier de rutină efectuat în București. Rezultatul a ieșit pozitiv la cannabis, așa că tânărul a fost condus la Medicină Legală, pentru a i se recolta probe de sânge și i s-a întocmit dosar penal. După întreaga situație, artistul a făcut un filmuleț prin care a povestit ce s-a întâmplat în ziua respectivă și chiar a izbucnit în plâns.
„Îmi pare rău, mamă, că spun asta, dar o să plec în Las Vegas şi-mi iau un apartament acolo, şi nu mai stau în România”, a declarat fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, potrivit cancan.ro.
„Sunt cel mai prost exemplu de copil din țara asta. Mi-am dezamăgit familia, mi-am dezamăgit sora, mi-am dezmăgit prietenii, fanii, că am fani din cauza părinților mei, că-i iubesc prea mult și, automat, mă iubesc și pe mine. Vreau să spun că sunt cel mai prost exemplu de pe pământul ăsta. Nu sunt primul și ultimul care greșește.
Nu vă drogați, că vă consumați fericirea. S-ar putea să trăiți cu impresia că sunteți bine și că faceți bine, dar, credeți-mă că vă spun din proprie experiență. Mă uit la mine în trecut și mă uit acum, un om normal la cap, realizat, nu se droghează”, a declarat Fulgy.
Amintim că, pe 23 mai 2020, Margherita (foto 2), fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani, a provocat un accident rutier, în timp ce șofa prin București, iar aparatul Drugtest a indicat că tânăra s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.
VEZI ȘI:
Margherita de la Clejani a „picat” verificarea cu aparatul Drugtest, după un accident rutier
Margherita, implicată într-un nou caz penal!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.