CORONAVIRUS. Ministrul Sănătății: Se redeschid spitalele pentru pacienţii non-COVID
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că redeschiderea spitalelor pentru pacienții non-COVID va fi făcută în două etape.
„În etapa 1, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a cere reducerea numărului de paturi COVID sunt: O rată de incidență la nivelul județului mai mică de la 1 la mie și o rată de ocupare a paturilor din unitatea sanitară respectivă, pentru pacienții confirmați cu COVID, sub 50%. Etapa a doua de scădere, care urmează după un minim de 30 de zile și în cazuri speciale după o perioadă mai scurtă de timp, poate fi aplicată dacă rata de incidență la nivelul județului este mai mică de 0,5, iar rata de ocupare a paturilor este sub 50%. În etapa a doua de scădere procentul paturilor destinate pacienților COVID scade cu 30% pentru spitalele înalt specializate şi cu până la 15% pentru celelalte”, a spus Ioana Mihăilă.
Referitor la paturile pentru pacienții infectați cu virusul SARS-Cov-2, Mihăilă a declarat: „Vreau ca fiecare spital să poată să îngrijească pacienții care s-au internat în spitalul respectiv pentru altă patologie dacă se pozitivează pe parcursul internării, să nu fie nevoiți să-i transfere. Trebuie să avem un plan de revenire la situația anterioară dacă vom cunoaște o accelerare a pandemiei. Nu cred – și nimeni cred că nu crede – că există posibilitatea reală să mai atingem intensitatea valurilor doi și trei din toamnă și din iarnă”.
În prima etapă DSP-urile au dreptul de a aproba reducerea numărului de paturi de până la 50% pentru spitalele de Pneumoftiziologie și de Boli Infecțioase. Pentru spitalele care nu sunt specializate în tratarea pacienților cu COVID-19 reducerea numărului de paturi se face până la 30%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.