Politic
BRAȘOV. Adrian Veștea, ZI PLINĂ! Iar despre Aeroport… / ALTE PROIECTE și PROPUNERI
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a fost vizitat joi, la CJ, de „înalţi oficiali din conducerea legislativă şi executivă a ţării noastre”, așa cum a notat pe pagina sa de Facebook, precizând: „A fost o onoare s-o întâlnesc pe doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, şi pe domnii Sergiu-Horia Hossu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, şi Ciprian-Sergiu Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării”.
„A fost un prilej foarte bun să discutăm despre cel mai important proiect investiţional pe care Consiliul Judeţean Braşov îl implementează, şi anume Aeroportul Internaţional Braşov.
Le-am precizat oaspeţilor noştri că pentru operaţionalizarea Aeroportului utilizăm echipamente şi tehnologie de ultimă oră, având în vedere că dirijarea traficului aerian va fi realizată de la Arad, cu ajutorul unui turn de virtual la distanţă, astfel că suntem deschizători de drumuri în acest domeniu.
De asemenea, am adus în discuţie singurul proiect al judeţului Braşov inclus până în prezent în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv conectarea feroviară a Aeroportului, atât cu municipiul Braşov, cât şi cu Magistrala 300 (în zona Bod).
Şi în privinţa digitalizării administraţiei administrative ne aflăm în topul autorităţilor publice, ţinând cont că suntem primul judeţ în care activitatea Consiliului Judeţean se desfăşoară într-un sistem digital integrat.
I-am înmânat doamnei preşedinte Anca Dragu trei solicitări oficiale ale Consiliului Judeţean Braşov, referitoare la:
• „Programul pentru şcoli al României”, mai cunoscut sub numele de „Cornul şi Laptele”, care să fie înlocuit cu „Programul masă caldă în şcoli”, prin extinderea acestuia din urmă la toate şcolile din zonele defavorizate, precum şi implicarea directă a autorităţilor locale în acest program, inclusiv prin acordarea unor finanţări guvernamentale;
• introducerea pe ordinea de zi a ședinței Senatului României, spre dezbatere și aprobare, a propunerii legislative pentru declararea zilei de 15 noiembrie – Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987 (L 149/2021);
• sprijin pentru inițierea unei proceduri de completare a Legii Nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în aşa fel încât să putem realiza mai uşor investiţiile incluse în proiectul nostru privind gestionarea integrată a deşeurilor.
Totodată, i-am înmânat ministrului Ciprian-Sergiu Teleman, spre analiză, o propunere pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, structurată sub forma unei fișe de reforme și investiții referitoare la sistemul sistemul electronic de colectare, stocare şi raportare în format structurat a datelor rezultate din procesul administrativ”, a mai notat Veștea pe contul său de socializare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.