PREMIERĂ. CNN are emisiune în România
Mihai Gâdea a anunțat duminică că televiziunea de știri Antena 3 va lansa, de luni, 10 mai, prima emisiune în parteneriat cu CNN.
„Mă bucur să vorbesc despre o dublă premieră care va avea loc mâine. Cine nu iubește media, informația, să înțeleagă dimensiunea în care CNN vine în România. Și vine cu cea mai spectaculoasă mișcare de pe piața media a anului și a ultimilor 30 de ani probabil. La ora 18, News Hour CNN este un program de știri interne și externe. Publicul va putea să vadă un program de news așa cum nu a existat în România, ci doar în SUA…Cea mai mare dorință a mea este ca cei de acasă să fie câștigați. Respect pe celelalte televiziuni de știri, însă ceea ce se va întâmpla mâine, nivelul din România, va fi dincolo de tavan. Pentru mine, e unul din cele mai importante momente profesionale, îmi doresc ca publicul de acasă să vadă niște jurnaliști care strălucesc când oferă lucruri de valoare”, a precizat Mihai Gâdea.
Unul dintre prezentatori va fi Ana-Maria Roman. De asemenea, din echipa de producţie face parte şi Mirela Voicu (prezentatoarea emisiunii Voi cu Voicu). Antena 3 a trecut, în primăvara anului trecut, de la statutul de afiliat al CNN International la cel de partener al reţelei americane de ştiri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.