Delicte

BRAȘOV. Prejudiciu de 10.000 de euro, după un furt din locuință

 

Trei bărbați au fost arestați preventiv, după o spargere de 10.000 de euro, dată în municipiul Brașov. Cazul este în cercetări la Biroul de Investigații Criminale Brașov.

„În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, mai multe persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință situată pe raza municipiului Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras mai multe bunuri, creând un prejudiciu de peste 10.000 euro”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un bărbat de 35 de ani ar fi comis furtul, cu ajutorul altor doi bărbați, de 32, respectiv 36 de ani, din județ.

Anchetatorii l-au depistat pe principalul suspect în caz pe raza județului Botoșani și l-au adus la audieri. De asemenea, în urmă cu două zile, au efectuat cinci percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost identificate mai multe sume de bani și mijloace materiale de probă.

În urma acestor activități, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ieri s-a dispus arestarea lor preventivă. Cercetările continuă pentru „furt calificat” și „complicitate la furt calificat”, în cadrul dosarului penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor și de cel al polițiștilor din Botoșani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button