BRAȘOV. Amenzi antiCOVID de aproape 30.000 de lei, la început de săptămână
Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, peste 890 de locaţii, 56 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au controlat 100 mijloace de transport persoane.
În urma tuturor acestor acțiuni, au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, dintre care 118 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 9 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 28.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat peste 2.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
„Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii le solicită tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!
TELVERDE – 0800800165 este numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.