BRAȘOV. Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 41 de ani, din Moieciu, a fost reținut de polițiști, ieri, după ce a încălcat un ordin de protecție provizoriu emis de Poliția Stațiunii Bran pe numele său, prin care i se impunea să nu se apropie de soția sa.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, la data de 26 aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 41 ani, din localitatea Moieciu, județul Brașov, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de către Poliția Stațiunii Bran, prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de soția sa”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul soției sale, iar în urma unor discuții contradictorii, acesta ar fi devenit recalcitrant.
„În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a explicat comisarul de poliție.
Dosarul penal a fost întocmit pentru „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





